120 de bicicliști vor trece prin Piatra-Neamț. Primăria susține evenimentul cu 120.000 de lei

Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei, Turul României, se desfășoară anul acesta între 4 și 10 septembrie pe un traseu de peste 930 km.

Ediția din 2023 este una specială pentru Piatra-Neamț, întrucât Turul României se întoarce în orașul nostru, după 15 ani de la ultima etapă care a trecut pe la poalele Pietricicăi.

Publicitate

Pentru cei 120 de bicicliști care vor trece prin Piatra-Neamț, padministrația Carabelea va plăti organizatorilor suma de 120.000 de lei din bugetul local.

Până la acest moment, 22 de echipe profesioniste și-au anunțat prezența la startul evenimentului, care va avea loc în Suceava. Este vorba despre sportivi din Noua Zeelandă, Austria, Germania, Canada, Statele Unite ale Americii, Olanda, Polonia, Danemarca, Italia, Cehia, Ungaria, Bulgaria și Japonia. Țara noastră va fi reprezentată de două echipe continentale și de echipa națională.

La ediția de anul acesta, Piatra-Neamț va fi gazdă a finish-ului de etapă Suceava – Piatra-Neamț (5 septembrie) și a start-ului de etapă Piatra-Neamț – Focșani (6 septembrie). Pentru a încuraja mersul pe bicicletă la toate categoriile de vârstă, evenimentul va fi completat și anul acesta de competiții pentru micii amatori, în fiecare dintre orașele traversate – Cursa Copiilor.

„Sunt foarte bucuros că Piatra-Neamț este din nou pe harta unei competiții emblematice a spotului românesc și că putem sprijini un eveniment de o asemenea importanță. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost în 2008, iar când Federația Română de Ciclism a venit anul trecut cu propunerea de a găzdui o etapă a turului din 2023, n-am ezitat nicio clipă.

Turul României este o ocazie unică de promovare a orașului nostru – evenimentul este transmis prin intermediul Eurosport în 50 de țări și peste 120 de cicliști din peste 13 țări vor lua parte la Mica Buclă.

Țin să îi mulțumesc domnului Alex Ciocan, fostul președinte al FRC, pentru deschiderea și oportunitatea de a găzdui în orașul nostru, după 15 ani, o etapă a Turul României și domnului Cătălin Sprinceană, președintele FRC, pentru continuarea proiectului și susținerea oferită. Vă invit, dragi, pietreni, să ne bucurăm de spectacolul sportului împreună, la noi acasă!” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Publicitate