20 de elevi dintr-o clasă a unui colegiu de renume se droghează! Autoritățile locale trimit scrisori către Iohannis și Ciucă!

”A venit o mamă disperată la mine. Mi-a spus că dintr-o clasă de elevi, de la un colegiu de prestigiu din județ, 20 se droghează!” a declarat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Publicitate

Consilierii Județeni au decis trimiterea de scrisori către Iohannis, Ciucă, Ciolacu și alți demnitari. ”SĂ FACĂ CEVA!”, relatează bistriteanul.ro

”Dacă atunci când am ajuns președintele Consiliului Județean, oamenii mă căutau pentru locuri de muncă, acum mă caută să-mi spună că sunt disperați din cauza consumului de droguri! Lucrurile au scăpat de sub control!” a declarat Radu Moldovan, președintele CJ BN ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, de ieri.

Declarația a venit după ce consilierul Viorica Calo l-a rugat pe președinte SĂ FACĂ CEVA pentru rezolvarea acestei probleme.

”Noi am avut întâlniri în ATOP. Te sperii ce auzi acolo. Cel mai mare număr de persoane care consumă droguri sunt copiii de 11 – 12 ani. O doamnă doctor de la psihiatrie ne-a spus că într-o zi a internat TREI ELEVI. Ne-a pus un audio cu unul dintre ei care spunea că vrea să moară. Păi putem sta liniștiți?? Să îi lăsăm să moară??? TREBUIE să facem ceva!” a fost intervenția consilierei.

Radu Moldovan a recunoscut că e o problemă gravă și că s-a ajuns la această situație pentru că lucrurile s-au ascuns sub preș.

”Din păcate, pentru noi toţi, pentru societatea în care trăim, acest flagel este un dezastru astăzi, care din păcate este ascuns de părinţi, este ascuns de dascăli, de directori, de inspectoratul şcolar, este ascuns de toată lumea.

Şi, pentru că toată lumea bagă acest lucru sub preş, am ajuns astăzi în situaţia în care lucrurile sunt scăpate de sub control. Sunt foarte mulţi tineri care nu au resurse financiare să îşi cumpere droguri şi cumpără tot felul de otrăvuri şi de alte lucruri, mefedron sau ceva de genul acesta, care le prăjesc creierul şi organismul” a declarat președintele CJ BN.

”Am mai discutat despre această problemă în ședință. Și s-au supărat unii pe noi că de ce ne legăm noi de activitatea altora. Vreau să le spun că nu mă intimidez! E o situație scăpată de sub control!” a declarat președintele CJ BN.

”Cred că doar poliția face ceva concret, dar și ei, cei de la rutieră, îi depistează pe cei care DEJA se droghează. Știți că deja numărul celor depistați la volan drogați a ajuns la același nivel cu cei depistați sub influența alcoolului?

Mă bucur că doctorul Pintea ne-a spus că vrea să achiziționeze un aparat, în cadrul serviciului de medicină legală, care să poată depista dacă cineva consumă droguri, indiferent de tipul de substanță folosită”, a declarat Radu Moldovan.

Consilierul județean Samuel Coman a propus intensificarea controalelor, mai ales pe timp de vară, în zonele de recreere a tinerilor. Figa ar fi „un focar”.

”La Băile Figa, din păcate, acolo este un focar. Mi-au spus proprietarii că intră în cabane dealerii şi vând acolo drogurile. În vara aceasta, trebuie să ne concentrăm pe locurile de distracţie ale copiilor şi Poliţia ştie lucrul acesta, dar din toamnă trebuie să fim pregătiţi. Și să ne băgăm foarte tare în şcoli – diriginţii, profesorii, acolo cred că este elementul cel mai important, un rol foarte puternic” a declarat liberalul.

Consilierii au decis să trimită scrisori către Iohannis, Ciucă, Ciolacu și alții
O întâlnire cu o mamă l-a îngrozit pe președintele CJ BN, dar l-a și determinat să acționeze.

”A venit la mine o mamă, disperată. Cu statut social și mi-a spus că știe că în mod normal eu nu am ce face. Dar nu mai știe unde să apeleze. Că e DIS-PE-RA-TĂ. A rămas și fără loc de muncă deoarece a trebuit să se ocupe de copilul ei.

Asta pentru că copilul ei consumă droguri. Și că de la el din clasă, dintr-o clasă de 25 de elevi de clasa a X-a, de la un colegiu de prestigiu din județ, 20 se droghează. I-am spus să facă un memoriu, dar niciun părinte nu a vrut să semneze. I-am spus că să am eu o foaie și fac demersuri mai departe. NICIUN părinte nu a vrut să semneze” a declarat Radu Moldovan.

Publicitate