Să râdem cu Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

Dacă nu ar fi de râs, sigur ar fi de plâns. Așa putem caracteriza momentul zilei din conferința de presă de astăzi, susținută de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

În cadrul conferinței au fost prezentate mai multe investiții pentru care CJ Neamț a semnat contracte de dezvoltare și execuție, cu finanțare prin PNDL 2.

Ionel Arsene își începe conferința de presă alături o doamnă, iar după câteva zeci de minute de discuții, acesta o întreabă curios dacă ea este reprezentanta firmelor care urmau să se semneze contractele de execuție.

Răspunsul acesteia este absolut demențial: „Nu, sunt reprezentanta CJ  (Consiliului Județean).”

E oarecum hilar și penibil pentru un președinte de CJ să nu știe alături de cine susține o conferință de presă, iar mai apoi sa afle că de fapt este angajata instituției pe care tocmai el o conduce.

Aici se vede lipsa de profesionalism cu care serviciul comunicare și consilierii personali ai președintelui Ionel Arsene se ocupă de conferințele de presă ale acestuia.

Sugerăm staffului din jurul președintelui Ionel Arsene sa mai lase „interesele personale” deoparte și să aibă mai multă grijă de imaginea șefului, pentru a preveni astfel de situații penibile.