39 de românce care muncesc în Italia vor să candideze la alegerile locale din această țară!

Autoritatea Electorală Permanentă informează că 47 de români rezidenți în Italia au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din această țară. Dintre aceștia, 39 sunt femei și opt bărbați.

AEP informează că, până în prezent, un număr de 47 cetățeni români, rezidenți în Italia, au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din această țară.

Publicitate

„Adeverințele eliberate de AEP atestă faptul că, potrivit evidențelor autorităților române, solicitanții nu au nicio interdicție în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale și nici nu se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost condamnați la pierderea drepturilor electorale”, potrivit unui comunicat de presă.

Din cei 47 de potențiali candidați români la alegerile locale din Italia, 39 sunt femei și 8 sunt bărbați.

Românii formează cea mai numeroasă comunitate de străini din Peninsulă și au dreptul să voteze și să candideze în orașele de reședință.

Asta în contextul în care cei care au dobândit dublă cetățenie nu mai au nevoie de adeverință din țară, deci candidează în aceleași condiții ca cetățenii din Peninsulă.

Publicitate