După tragedia de la Ferma Dacilor, ISU Neamț a mers pe teren și a închis două localuri!

Tragedia de la Ferma Dacilor se pare că a reprezentat un impuls pentru alte Inspectorate pentru Situații de Urgență din țară.

Astfel, ISU Neamț a luat măsuri drastice împotriva a două localuri din județ, situate în comunele Borlești și Zănești, care au fost găsite în încălcare gravă a normelor de securitate la incendiu, fiind imediat închise.

Publicitate

Controalele au fost desfășurate în cadrul acțiunilor periodice de prevenire, derulate în luna decembrie pentru asigurarea siguranței cetățenilor în perioada sărbătorilor de Revelion.

În urma activităților de control desfășurate la data de 29 decembrie 2023, ISU Neamț a descoperit mai multe nereguli la cele două unități de alimentație publică, constatând că acestea reprezentau potențiale cauze generatoare de situații de urgență.

Ca urmare, ambele localuri au fost sancționate cu amenzi contravenționale semnificative, în valoare de 30 000 lei fiecare.

Conform declarației oficiale a ISU Neamț, s-a luat și decizia aplicării sancțiunii complementare de oprire a funcționării și de sigilare a spațiilor respective până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Această măsură drastică vine ca o consecință a încălcărilor grave constatate și este menită să asigure siguranța persoanelor care ar putea frecventa aceste localuri.

Este important de menționat că oprirea funcționării și sigilarea spațiilor sunt aplicabile doar în cazul construcțiilor din categoriile comerț, cultură sau turism, conform prevederilor HGR 915/2015. De asemenea, ISU Neamț a subliniat că lipsa unei autorizații de securitate la incendiu nu duce automat la oprirea funcționării, ci numai în situația încălcării grave a cerințelor stabilite în regulamentul specific.

Sunrem curioși dacă cei de la ISU Neamț își vor continua controalele și vor dispune sancțiuni și în cazul altor localuri din municipiul reședință de județ, situate în zone de trafic maxim, care de ani de zile încalcă legislația din domeniu sub ochii ”blânzi” ai autorităților.

*foto cu caracter ilustrativ

Publicitate