7 zile de spitalizare pentru o persoană cu Covid costă statul 35.000 Euro. Cum e posibil?

35.000 Euro, sau mai exact 168.262 de lei este suma trecută într-un deviz care a însoţit documentele de externare ale unui pacient bolnav de Covid, după 7 zile de stat în spital, în luna aprilie.

Acest lucru s-a întâmplat la Spitalul Municipal din Câmpina, care a fost desemnat unitate suport Covid-19. Care e explicaţia pentru suma asta mare? În luna aprilie, în spitalul din Câmpina, în care înainte de pandemie erau internaţi în jur de 1000 de pacienţi lunar, erau doar câţiva pacienţi cu Covid.

Pe 22 mai, în acea unitate sanitară, 70 de medici şi 200 de asistente tratau numai 18 pacienţi cu Covid. Dar au fost perioade în care acolo a fost tratat şi un singur pacient infectat.

Dr. Călin Tiu a explicat că nimeni nu a făcut nicio greşeală de întocmire a acestui deviz. Acesta conţine sumele cheltuite pentru pacient pe alimentaţie, tratament, investigaţii, dar şi toate celelalte cheltuieli pe care le are spitalul, împărţite pe numărul total de cazuri din spital. Aşa se fac calculele, conform legii, anunță mediafax.ro.

Aşadar, suma de mai sus nu reprezintă direct cheltuiala pe care spitalul a avut-o cu pacientul. De exemplu, în deviz scrie că, pentru mesele pacientului s-au cheltuit 49 de lei, pentru medicamente 43, şi cu analizele 172 de lei.

Restul până la suma de 168.262 de lei sunt cheltuieli cu plata personalului medical, al celui de întreţinere, pază, energie, utilităţi. „În perioada aprilie – mai au fost mult mai puţini pacienţi decât în mod obişnuit. Dacă noi externăm acum circa 1.000 de pacienţi pe lună, au fost lunile astea de început în care au fost pacienţi foarte puţini.

Şi dacă sunt 10 pacienţi în spital, şi dacă sunt 300, toţi angajaţii îşi primesc salariile, toate cheltuielile de spital sunt achitate, şi sunt mai mari în perioada asta, pentru că avem costuri foarte mari cu detergenţii, cu dezinfectantele, cu materialele de protecţie”, a explicat Dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal din Câmpina.

Publicitate