Cei 80 de copii din clasele V-VIII din satul Tufanu, Argeș, trebuie să meargă 6 km prin pădure ca să ajungă la școală. Cea mai mare problemă nu este că ajung murdari la ore, ci că se pot întâlni cu ursul. Școala 9 a traversat pădurea împreună cu ei pentru a înțelege „drumul lor” către accesul la educație.
Din cei 17 elevi în clasa a VIII-a, niciunul nu s-a înscris la Evaluarea Națională. Asta pentru că majoritatea au deja copii, la rândul lor, sau muncesc la negru, se arată într-n material Libertatea.
„O să vedeți cum este drumul”, ne avertizează Oliver, 13 ani, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Petre Tudose” din comuna Mălureni, județul Argeș. Locuiește în satul Tufanu din aceeași comună, unde majoritatea locuitorilor sunt romi.
Ca să ajungă la școală are două posibilități. Prima – să meargă 6 km printr-o pădure, unde riscă să se întâlnească oricând cu un urs sau cu un porc mistreț. A doua sa opțiune este să ocolească cu mașina 45 km pe drumul județean spre Pitești și apoi să o ia în nord către comuna Micești și satul Păuleasca.
De aici, drumul se complică: din Păuleasca trebuie să meargă pe albia pârâului, sub care sunt doar pietre. Dacă nivelul apei este mai ridicat din cauza ploilor sau ninsorilor, doar o mașină de teren face față.
Familia lui Oliver nu are însă mașină de teren, ci doar o căruță. Așa că băiatul trebuie să aleagă drumul prin pădure. Ca să parcurgă cei 12 km dus-întors îi ia între 3 și 4 ore, în funcție de vreme. „Săracii, vin înnămoliți. Se spală la chiuveta din baie, dar ceilalți copii mai râd de ei”, ne explică directoarea școlii Antoneta Tudorache.
Același drum ar trebui să-l facă și ceilalți 79 de copii din Tufanu, din clasele V-VIII, dacă vor să termine gimnaziul. Cei mai mulți însă lipsesc de la școală când plouă sau ninge, pentru că atunci drumul este impracticabil. Școala îi promovează de la o clasă la alta, în limita legii, dar când copiii sunt puțin mai mari – în clasa a VII-a sau a VIII-a, abandonează de tot școala.
Copiii urcă pe rădăcinile de copac de parcă ar fi trepte. Aici, natura este mai sălbatică, dar ne ajută să înaintăm. Ajungem într-o zonă cu fagi și stejari. Ploile de zilele trecute au doborât unul dintre trunchiuri, iar copiii îl folosesc drept bancă preț de câteva minute ca să-și tragă sufletul. Se opresc din gâfâit, dar încă au fețele roșii.
Pornim din nou. Mergem pe cărări strâmte, unde sunt frunze, deci alunecă mai puțin. Dacă nu ești atent, poți să cazi la vale și nu te mai oprești decât în primul copac. Învățătoarea este în fața noastră. Se oprește brusc. „Urma de urs pe care am văzut-o ieri dimineață”, spune ea în timp ce-și ține mâinile încrucișate pe piept. Forma labei se vede și acum.
Puțin mai în față, încă una. Până atunci, auzise doar povești despre urs de la copii. „Poate o vor crede oamenii pe doamna. De noi, zic că mințim”, strigă Marian de parcă ar vrea să-l audă toată pădurea. Poate-poate, sperie ursul.
Citeşte întreaga ştire: Reportaj. Într-un sat din Argeș, copiii calcă pe urmele ursului ca să ajungă la școală. „Sunt blocați în timp și spațiu”