Dacă-i ordin, cu plăcere! Bărbat mort de 20 de ani, chemat la vaccinare de autorități

O femeie din Galaţi a fost chemată, prin mai multe SMS-uri si apeluri telefonice, la vaccinare anti Covid-19, deşi se imunizase în urmă cu o lună. Culmea, şi soţul decedat de 20 de ani a fost chemat la vaccinare.

Dorina Necula, o femeie de 74 de ani, s-a imunizat împotriva SAR-CoV-2 pe data 23 ianuarie  la un centru de vaccinare din Galaţi. Doza de rapel a făcut-o în ziua de 13 februarie. Femeia a mers liniştită acasă, fără să-şi imagineze că, ulterior, va mai fi chemată de cinci ori la vaccinare, informează Adevarul.   

Publicitate

Deşi pare o glumă, gălăţeanca a fost solicitată să se prezinte la un centru de vaccinare din oraşul Tecuci. Ea a fost invitată atât în luna martie, cât şi în aprilie, prin trei SMS-uri si două apeluri telefonice.

Mai grav este că, la telefon i s-a transmis să meargă la vaccin şi soţul, deşi acesta este decedat de 20 de ani. 

Am primit trei sms-uri din partea platformei RoVaccinare. Eu în realitate am fost vaccinată pe 23 ianuarie şi pe 13 februarie am făcut rapelul la un centru din oraşul Galaţi. Deci ce treabă avea în martie si aprilie să mă cheme din nou?   

Mai trece ceva timp şi m-au sunat să îmi spună că sunt programată la vaccin. Zic, despre ce vaccinare este vorba? << Păi, împotriva Covid>>.   

Doamnă, nu vă supăraţi, eu am făcut vaccinul. <>, îmi spune. Păi, soţul meu este mort de 20 de ani. A doua oară m-a sunat din nou să–mi spună acelaşi lucru, să meargă soţul la vaccin. Doamnă, nu sună deloc în regulă. I-am explicat din nou că soţul a murit de 20 de ani. După care a închis”, povesteşte Dorina Necula.

Ulterior, după ce femeia a făcut publică păţania, autorităţile au făcut verificări şi au constatat este o eroare. „Am fost sunată şi mi s-a spus că a fost o greşeală”, spune gălăţeanca.

Citeste mai mult: adev.ro/qrlrg6

Publicitate