Umilință fără limite pentru familia unui bolnav de coronavirus. Omului i s-a făcut rău și a fost dus cu ambulanța la Spitalul Floreasca, informează stiripesurse.ro.
Echipajele de pe Ambulanță i-au făcut două teste rapide, care au ieșit pozitive la infecția cu coronavirus. Se întâmpla în jurul Crăciunului. Familia nu a mai fost ținută la curent cu evoluția stării de sănătate a bărbatului ajuns la ATI, însă pe 26 decembrie a fost anunțată că acesta a decedat.
Astăzi, fiica bărbatului a venit să îl ridice de la Spitalul Floreasca, însă a aflat că nu se poate găsi cadavrul. „Am venit să ridicăm trupul neînsuflețit, însă acesta e de negăsit. Nimeni nu are explicații”, a declarat femeia. Conducerea spitalului a deschis o anchetă.
Incredibil: Mortul de Covid pierdut la Floreasca a fost, de fapt, luat și îngropat de altă familie
ACTUALIZARE: Poliția a deschis o anchetă în acest caz:
„Urmare informațiilor apărute în mass media, cu privire la o situație înregistrată la o unitate spitalicească din sectorul 1, facem următoarele precizări :
Prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunțat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsuflețit, reprezentanții spitalului nu l-au putut elibera.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, care au intrat în contact cu familia, dar și cu reprezentanți ai unității sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale.
Verificările sunt efectuate de Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt„, anunță Poliția.