A murit capul celei mai numeroase familii din lume: a avut 39 soții, 94 copii, 33 nepoți

Un bărbat de 76 de ani, considerat liderul celei mai numeroase familii din lume, a murit în statul Mizoram, India. Ziona Chana practica poligamia, așa că în urma sa au rămas acum 38 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți.

Informația a fost confirmată de ministrul provinciei, care a și transmis condoleanțe familiei, într-un mesaj publicat pe Twitter, scrie BBC, citat de Știrile Pro TV.

Publicitate

Se pare că Ziona Chana suferea de diabet și hipertensiune. Doctorii au declarat că bărbatul a început să se simtă rău, când se afla acasă, și apoi a fost transportat către spital, dar a murit pe drum.

Este foarte greu de estimat câți membri a avut exact familia lui Chana. Conform unui raport, el ar fi avut, în total, 39 de soții, 94 de copii, 33 de nepoți și un strănepot.

Familia trăiește împreună într-o casă cu patru etaje, conform presei locale.

Familia nu deține în mod oficial recordul, dar este o adevărată senzație, fiind invitați de două ori în celebra emisiune „Ripley’s Believe It or Not!” și devenid o atracție pentru turiștii curioși.

Publicitate