Administrația Carabelea mărește cu până la 50% tarifele pentru înmormântare în cimitire!

Un proiect de hotărâre care urmează să fie votat săptămâna aceasta de către consilierii locali din Piatra-Neamț are ca obiect mărirea tarifelor percepute de către societatea comercială desemnată de primărie să administreze cimitirele Eternitatea și Pietricica.

Societatea M&D Mens SRL a solicitat mărirea tarifelor și în anii trecuți, dar conducerea primăriei de atunci a considerat că firma câștigă destul, nefiind cazul să mai opereze măriri de tarife.

Publicitate

Iată că nu de aceeași părere este actualul primar Andrei Carabelea care a introdus pe ordinea de zi solicitarea cu pricina, de a se mări tarifele de administrare a cimitirelor cu până la 50% în unele situații.

În fapt, conducerea primăriei își urmărește propriul interes, pentru că firma plătește o cotă partea din ceea ce încasează la primărie (redevență de 16%), astfel administrația Carabelea va încasa mai mulți bani la buget din sumele plătite de enoriași.

În realitate, lucrurile nu sunt foarte curate cu administrarea acestor cimitire, iar actuala conducere a primăriei se face că nu observă.

În primul rând, societetea M&D Mens SRL, cea care cere mărirea tarifelor, se află în insolvență (probabil le merge greu), nu și-au plătit utilitățile și au acumulat datorii la Direcția de Taxe și Impozite a municipiului, din acest fapt i s-a tras intrarea în insolvență anul trecut.

Gura târgului spune că a intrat în insolvență special ca primăria să nu-i poată lua contractul de concesiune. Probabil în înțelegere cu administrația locală…

Apoi, orice act semnat de către SC M&D Mens SRL trebuie contrasemnat de către firma care se ocupă de insolvență, altfel actele sunt nule.

Oare cum poate o hotărâre de CL să aibă la bază un act de pe care lipsește semnătura practicianului în insolvență.

Ne gândim că tot în înțelegere cu primăria, sociatetea nu a introdus tuburi de dren la cimitirul Pietricica, fapt care a dus la infiltrații de apă în mormintele de acolo.

La final, adresăm o întrebare conducerii primăriei municipiului Piatra-Neamț, în speranța unui răspuns competent: cum poate o societate comercială care are un contract de concesiune pe 6 ani sau chiar mai puțin să încaseze, cu aprobarea primăriei, taxe de concesiune pentru locuri de veci pe o perioadă de 25 de ani?

Mai jos, tarifele actuale și noile tarife majorate propuse de primărie. Practic, administrația Carabelea se poate lăuda că în anul 2022 a mărit atât prețul locurilor de parcare stradală din oraș, cât și cele… de sub pământ :

 

 

Publicitate