Administrația Carabelea plătește o cotizație din bugetul local unor Asociații care nu fac nimic concret!

Un proiect de Hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local, inițiat de primarul liberal Andrei Carabelea, stabilește cuantumul și plata cotizațiilor anuale pe care municipiul Piatra-Neamț le va suporta din bugetul local.

În total, din taxele și impozitele locuitorilor municipiului Piatra-Neamț, administrația Carabelea va plăti 373.277 de lei diverselor asociații din care face parte, unele mai inutile ca altele.

Publicitate

Cel mai bun exemplu de asociație care papoă bani frumoși fără să facă nimic concret, este celebra invenție „Moldova se dezvoltă”, căreia primăria Piatra-Neamț îi virează an de an, peste 100.000 de lei în conturi.

În anul 2018, se parafa la Timișoara celebra ”Alianță a Vestului”, formată din primarii municipiilor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj, menită să lupte pentru dezvoltarea acestor comunități și a regiunii de vest.

Un an mai târziu, pe 23 iulie 2019, primarii municipiilor Iași, Suceava, Roman, Botoșani, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Piatra-Neamț, semnau Actul de Constituire al Asociației „Moldova se dezvoltă”.

Au trecut aproape 4 ani de atunci și pe lângă conferințele de presă cu fursecuri și cafele, fotografii și comunicate de presă, nu s-a întâmplat mai nimic.

Niciun proiect concret nu a fost accesat de această Asociație și nici la împărțirea bugetului de stat din 2021, 2022 sau 2023 nu au fost chemați reprezentanții acestor municipii, deși se lăudau că vor fi un puternic organism consultativ pentru guvern.

În tot acest timp, primăria municipiului Piatra-Neamț plătește o cotizație anuală de peste 100.000 de lei, din bugetul local. Nu știm ce face Asociația cu banii, pentru că înconturile ei s-au adunat sume frumușele.

În total, primăria municipiului Piatra-Neamț plătește diverselor Asociații din care face parte la nivel local sau național, o cotizație în sumă de 373.277 lei, după cum urmează:

De ce Administrația Carabelea ascunde pe ce cheltuie primăria banii? Ce nu trebuie să știe pietrenii? (vezi mai multe aici)

disclaimer

Publicitate