Adrian Rădulescu, fost consilier prezidențial și secretar de stat, a încetat din viață în această seară!

Preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, fost ministru al Agriculturii, deputat de Neamț, și consilier prezidențial, Adrian Rădulescu, s-a stins din viaţă în această seară la vârsta de 66 de ani.

Cauza morţii ar fi „insuficienţă multiplă de organe”, conform presei centrale. Adrian Rădulescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri din România. El s-a prezentat ieri la spital şi a fost internat direct la Terapie Intensivă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el, fiind deja în stare gravă. Organele i-au cedat rând pe rând, notează România TV. El ar fi ajuns la spital când era deja prea târziu.

Publicitate

Adrian Rădulescu a fost ales deputat în circumscripţia Neamţ în anul 2011 din partea PDL, pe locul lui Victor Surdu (PSD), care s-a stins din viaţă.

Fermierul Adrian Rădulescu a terminat Facultatea de Horticultura în 1983 în cadrul USAMVB, de la absolvire până în 1988 a fost șef de fermă la IAS Mogoșoaia. În intervalul 1989-1990 a fost inginer șef și președinte la CAP Buftea, iar între 1990-1991 a fost directorul Societăților Comerciale cu Capital de Stat București-Ilfov, fostul Trust IAS București

Adrian Rădulescu a fost nu doar fermier, dar și un lider, o voce a agriculturii. Fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și fost consilier prezidențial, Rădulescu a intrat în lumea agricolă ca moderator, între 2001 și 2007, al emisiunii ”Viața Satului”.

Și-a continuat drumul în agricultură și a rămas și aproape de presă, fiind o prezență mereu obiectivă în mass-media, ca invitat în emisiuni în care mereu prezenta realitatea din sectorul agricol și problemele cu care se confruntă fermierii.

Adrian Rădulescu a fost unul dintre membrii activi ai PMP în ultimii ani. Cu afaceri multe în agricultură, Rădulescu a fost membru al FSN în 1990. În 2007, Rădulescu a devenit director de cabinet al lui Dacian Cioloș în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicitate