Alec Baldwin a împușcat două persoane pe platoul de filmare. Una dintre victime a decedat

Actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe platourile de filmare din New Mexico şi a provocat moartea directorului de imagine Halyna Hutchins şi rănirea regizorului Joel Souza.

Biroul şerifului districtului Santa Fe a transmis că arma descărcată de actor a ucis-o pe Hutchins, director de imagine pentrul filmul „Rust”, şi l-a rănit pe Souza, scrie news.ro.

Publicitate

Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost dusă cu elicopterul la University of New Mexico Hospital, unde a fost declarată decedată de personalul medical, au spus autorităţile.

Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost dus cu ambulanţa la Christus St. Vincent Regional Medical Center, unde îi sunt tratate rănile. Producţia filmului a fost oprită.

Un purtător de cuvânt al lui Baldwin a spus că a avut loc un accident pe platourile de filmare din cauza unei arme de recuzită cu gloanţe oarbe care s-a declanşat din greşeală.

Santa Fe New Mexican a scris că actorul în vârstă de 68 de ani a fost văzut joi plângând în faţa biroului şerifului, însă încercările de a-i lua declaraţii nu au avut succes.

Imagine

Sindicatul directorilor de imagine (International Cinematographers Guild) a confirmat că femeia ucisă pe platourile de filmare este Hutchins. „Detaliile sunt neclare acum, dar încercăm să aflăm mai multe şi susţinem o anchetă completă în cazul acestui tragic eveniment”, au spus într-un comunicat preşedintele sindicatului, John Lindley, şi Rebecca Rhine, director executiv.

Imagine

Publicitate