Am trăit să o vedem și pe asta: o parte a tineretului USR s-a înscris în PSD

PSD Botoșani anunță că în urmă cu două zile, 10 tineri, licențiați în domeniul tehnic, economic, științe politice, informatică, relații publice, administrarea afacerilor cu preocupări în domeniul antreprenoriatului, foști membri USR, au semnat adeziunile la PSD.

10 membri de la tineretul USR s-au alăturat echipei PSD de la municipiul Botoșani! Din ce în ce mai mulți tineri vin către PSD Botoșani. Nu sunt nici primii și nici ultimii, toți tinerii botoșăneni sunt oameni valoroși, cu energie, cu idei și îi așteptăm pe cât mai mulți, alături de noi pentru a-și pune în practică toate proiectele de schimbare a municipiului Botoșani.

Publicitate

Ușa noastră este și va fi mereu deschisă pentru cei care vor să vină să pună umărul la dezvoltarea comunității locale. Încurajăm performanța și susținem toate ideile prin care putem să punem în mișcare municipiul Botoșani”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook PSD Botoșani.

”Alături de PSD Botoșani îmi doresc transformarea tuturor proiectelor necesare municipiului nostru în realitate. Avem soluții durabile și moderne la problemele Botoșaniului. Avem răspunsuri credibile la așteptările și nevoile tuturor cetățenilor. Împreună cu colegii din PSD, urmărim să facem tranziția spre modernitate într-un mod realist și pragmatic.

Îi așteptăm alături de noi pe toți tinerii care dau dovada de competență, integritate și conștiință civică! După un an de zile, USR ca partid nu a reușit să facă trecerea de la grup civic la un partid politic. Cred că încă a rămas la faza aceea că s-a născut în stradă și cred că tot acolo a rămas.

Nu am văzut nimic într-un an de zile, a fost refuzul de a intra la guvernare, adică eu mi-aș fi dorit să fie mai implicat. Nu cred că stând pe tușă și sesizând derapaje este soluția. Este doar o decizie personală, nu m-am certat cu nimeni, le doresc multă baftă în campania electorală”, a declarat Andrei Turcoman pentru siteul botosaniexclusiv.ro.

Publicitate