Angajații de la Dacia primesc între 16.000 și 130.000 de lei dacă își dau demisiile!

Dacia este unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, care la începutul stării de urgență a trimis în șomaj tehnic aproximativ 13.500 de oameni. Se pare că producătorul local de automobile nu o duce atât de bine după pandemie și în timp de război.

Salariații uzinei Dacia din Mioveni vor primi sume importante de bani dacă acceptă încetarea contractului de muncă, arată o notă informativă a companiei ajunsă să fie publicată pe internet de un ziar local, relatează infofinanciar.ro.

Publicitate

Dacia s-a confruntat cu probleme încă de la începutul pandemiei, de când a luat decizia de a bloca operațiunile uzinei în mai multe rânduri. Acum, se pare că performanța companiei lasă de dorit, iar conducerea vrea să facă disponibilizări. Cei care renunță de bunăvoie la contractul de muncă sunt răsplătiți cu un „program avantajos”.

Conform datelor financiare publicate de companiei pe 2021, cifra de afaceri a Automobile Dacia SA s-a majorat cu 17%, ajungând la 21,4 miliarde de lei, iar profitul cu 67%, ajungând la 500 de milioane de lei. Totodată, numărul angajaților a scăzut sub 13.000.

„Pentru salariații a căror contract încetează prin acordul părților, se va acorda o primă în funcție de vechimea în societățile Grupului Renault România:

Până la 2 ani vechime – 16.000 lei net
Între 2 ani și 4 ani vechime – 40.000 lei net
Între 4 ani și 8 ani vechime – 70.000 lei net
Între 8 și 12 ani vechime – 85.000 lei net
Între 12 și 16 ani vechime – 105.000 lei net
Peste 16 ani vechime – 130.000 lei net

Pentru salariații înregistrați cu boli profesionale sau accident de muncă soldat cu invaliditate se acordă o sumă în cuantum de 140.000 lei net, indiferent de vechimea în muncă”, se precizează în nota informativă a companiei, publicată de o publicație locală.

Cine sunt salariații de care Dacia vrea să scape:

„Recomandăm luarea în considerare a oportunității oferite de acest program de plecări voluntare, în special:

–          Salariaților din perimetrele unde au loc automatizări, robotizări, digitalizări, reduceri/încetări de activitate, finalizări de proiecte, modificări ale structurilor organizatorice care au, ca și consecință, suprimări de posturi și/sau ajustarea echipelor;

–          Salariaților cu recomandări medicale stabilitate în Fișa de aptitudini medicale, întrucât trecerea în alte posturi de lucru se poate face doar în limita disponibilității acestora.”

Publicitate