Angela Merkel a fost jefuită la cumpărături, de față cu agenții serviciului de pază și protecție

Fostul cancelar german Angela Merkel a fost victima unui furt în timp ce se afla la cumpărături. Infractorul a reuşit să-i fure portofelul, deşi Merkel ar fi avut cu ea membri ai serviciului german de pază şi protecţie, anunță Mediafax.

Potrivit poliţiei germane, o femeie în vârstă de 67 de ani a fost jefuită joi după-amiază într-un magazin alimentar din Berlin-Charlottenburg.

Publicitate

Potrivit informaţiilor Der Spiegel, victima este fostul cancelar Angela Merkel .

În jurul orei 11.40 când Merkel ar fi fost la cumpărături, un hoţ a reuşit să îi fure portofelul, deşi Merkel ar fi avut cu ea membri ai serviciului german de pază şi proteţie.

Potrivit informaţiilor Der Spiegel, Angela Merkel ar fi avut în portofel şi cartea de identitate, permisul de conducere şi un card.

Poliţia a declarat că femeia de 67 de ani a raportat personal furtul la biroul Secţiei 53.

Publicitate