Anunț la mica publicitate: primești un BMW Seria 7 în schimbul a 200 tone de porumb!

Un moldovean își scoate la vânzare limuzina BMW în schimbul a 200 de tone de porumb. Anunţul neobişnuit apare pe un portal de mică publicitate, iar cel care a ofertat tranzacția pare a fi un crescător de animale care vreea să asigure hrana efectivului până la finalul iernii.

Bărbatul spune că nu-l interesează banii, ci doar cele 200 tone de porumb chiar și cu o umiditate de 20%. Descrierea anunţului publicat în Republica Moldova pare, la prima vedere, o glumă, dar jurnaliștii l-au sunat pe posesorul mașinii care i-a asigurat că oferta este reală.

Publicitate

„Mașina este în stare ideală, nu necesită nicio investiție, schimb pe 200 de tone de porumb. Banii nu mă interesează, se poate și prin transfer, ofer și transport pentru porumb, umiditatea porumbului nu mă interesează, poate să fie și 20%”, scrie autorul anunțului.

Deși, spune că banii nu-l interesează pe proprietar, acesta a indicat și un preț de 35.000 de euro. Într-adevăr, alternativ celor 35.000 de euro se ia în considerare schimbul cu o cantitate de 200 tone de porumb!

Se menţionează că dacă există o astfel de ofertă, persoana în cauză este gata chiar să-i asigure transportul. Automobilul se află în Bălţi. Este înregistrat pe o societate comercială şi în caz de tranzacție efectuată cu succes se eliberează și factură.

sursa: agrointel.ro.

Publicitate