Anunțat cu surle și trâmbițe, proiectul drumului expres Bacău – Piatra-Neamț bate pasul pe loc!

Deputatul Cristian Ichim (REPER) trage un semnal de alarmă cu privire la drumul expres DEx Bacău-Piatra Neamț, a cărui contract de aferent studiului de fezabilitate a fost semnat în ianuarie 2020, cu finanțare din fonduri nerambursabile, și nu este gata nici până cum, informează ziaruldebacau.ro.

„Deși durata inițială a contractului a fost de 18 luni, soluția oferită de CNAIR a fost prelungirea contractului. Nici acordul de mediu nu este gata. Din declarațiile reprezentanților firmei se așteaptă finalizarea ambelor documente undeva la finalul lunii septembrie/începutul lunii octombrie în acest an”, a specificat deputatul Ichim.

Publicitate

Firma care a câștigat licitația de construcție este aceeași care s-a ocupat de proiectul autostrăzii A13 Bacău-Brașov și care a renunțat la contract, obligând CNAIR să organizeze o nouă licitație.

„Suntem din nou în aceeași logică nocivă a celor de la CNAIR în care soluția pentru lucrări întârziate este prelungirea contractului, în locul aplicării unor sancțiuni adecvate.

Ce garanții putem avea că acest drum expres se va finaliza la timp, dacă firma câștigătoare are deja antecedente în privința neîndeplinirii responsabilităților contractuale?”, a mai spus deputatul Cristian Ichim.

Ichim atrage atenția că CNAIR se complace în această situație: „Termene întârziate, contracte prelungite la nesfârșit în speranța că, într-un final, constructorul își va face treaba, lipsa sancțiunilor pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și mai ales lipsa transparenței în comunicare. Iată care sunt măsurile pe care le ia acum CNAIR.”

Deputatul a mai spus că speră că drumul expres DEx Bacău-Piatra Neamț nu va avea aceeași soartă ca Autostrada A13 Bacău-Brașov:

„Sper să nu ajungem la situația în care va trebui anulat contractul și reluată întreaga procedură de achiziție pentru drumul expres DEx Bacău – Piatra. Moldova are nevoie urgent de o infrastructură rutieră modernă și funcțională.”

Publicitate