Atac cu drone la Kremlin! Rușii susțin că Ucraina a încercat să-l omoare pe Putin – VIDEO

Serviciul de presă al Kremlinului anunță că a dejucat o tentativă de asasinat a președintelui Vladimir Putin. Conform TASS, ucrainenii au folosit două drone fără pilot pentru a ataca Kremlinul, ținta fiind Vladimir Putin.

„În această seară, regimul de la Kiev a încercat un atac cu dronă fără pilot asupra reședinței de la Kremlin a președintelui Federației Ruse”, a declarat Kremlinul.

Publicitate

Potrivit serviciului de presă al șefului statului, „două drone au fost îndreptate spre Kremlin”. „Ca urmare a acțiunilor întreprinse în timp util de către serviciile militare și speciale cu ajutorul sistemelor de control radar, dronele au fost făcute inoperabile”, a subliniat Kremlinul.

„În urma căderii acestora și a împrăștierii fragmentelor pe teritoriul Kremlinului, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, a adăugat serviciul de presă al șefului statului.

”Președintele Federației Ruse nu a fost rănit în urma atacului terorist. Programul său de lucru nu a suferit nicio modificare și continuă ca de obicei”, se arată în comunicat.

„Considerăm aceste acțiuni ca fiind o acțiune teroristă planificată și un atentat asupra președintelui Federației Ruse, desfășurate în ajunul Zilei Victoriei, parada din 9 mai, la care se planifică să fie prezenți și oaspeți străini”, se arată în comunicat.

Rusia își rezervă dreptul de a răspunde la tentativa de atac asupra Kremlinului unde și când consideră necesar, a adăugat Kremlinul.

 

Administrația de la Kiev a negat orice implicare în atacul cu drone din Moscova, transmite AFP.

„Nu avem nicio informație despre așa-zisele atacuri pe timpul nopții asupra Kremlinului”, a precizat biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„În ceea ce privește dronele deasupra Kremlinului. Totul este previzibil… Rusia pregătește clar un act terorist de amploare. A reținut inițial un grup mare de presupuși sabotori în Crimeea. Și apoi arată „drone peste Kremlin”.

În primul rând, Ucraina conduce un război exclusiv defensiv și nu atacă obiecte de pe teritoriul Federației Ruse. De ce? Nu rezolvă nicio problemă militară. Dar oferă Federației Ruse motive pentru a-și justifica atacurile asupra civililor”, a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei.

„În al doilea rând, urmărim cu interes creșterea incidentelor care au loc în diferite părți ale Federației Ruse. Apariția unor drone necunoscute la instalațiile energetice sau pe teritoriul Kremlinului poate indica doar munca ascunsă a forțelor locale de rezistență.

După cum știți, dronele pot fi cumpărate de la orice dealer militar… Este evident pierderea controlului puterii asupra țării de către clanul Putin. Dar, pe de altă parte, Rusia a vorbit constant despre controlul său total asupra cerului. Pe scurt, ceva se întâmplă în Federația Rusă, dar cu siguranță nu sunt drone ucrainene deasupra Kremlinului”, a precizat el.

sursa: stiripesurse.ro

Publicitate