Au vrut să-și dezgroape ruda moartă de Covid pentru a o îmbrăca, dar au fost refuzați!

O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19 în urmă cu un an, pentru a o putea îmbrăca şi a-i face o slujbă. Cererea a fost însă respinsă, pentru că înmormântarea s-a făcut în 2020, după legea de atunci, iar legislaţia din prezent nu se poate aplica retroactiv, a declarat, pentru Agerpres, medicul legist Silviu Morar, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

„Chiar am avut solicitări de genul exhumarea actuală ca să-l vadă încă o dată, deşi există o procedură clară reglementată de identificarea cadavrului, înainte de a fi sigilat în acel sac impermeabil, din considerente, zic eu, normale, de protecţia sănătăţii publice, totuşi au dorit din nou acum, cum s-a relaxat legislativ, să-i facă o slujbă, dar asta nu e posibil la momentul actual.

L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile, inclusiv asta (îmbrăcarea celui decedat n.r.)”, a declarat Silviu Morar, medicul legist şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, informează stiripesurse.ro.

Potrivit medicului sibian, a fost o singură solicitare pentru dezgroparea unui decedat de COVID-19, îngropat în 2020, când pacienţii infectaţi care mureau nu puteau fi îmbrăcaţi, ci puşi direct în saci sigilaţi.

Medicul legist şef de la Sibiu a înţeles suferinţa familiei, însă le-a explicat că nu le poate aproba solicitarea, pentru că nu există o procedură. „Nu se poate face, pentru că legea nu se aplică retroactiv”, a spus medicul.

La începutul pandemiei, decedaţii infectaţi cu SARS-CoV-2 nu mai erau îmbrăcaţi, ci le erau sigilate trupurile în saci de plastic şi ulterior puşi în sicrie. De asemenea, nu se putea face privegherea celui decedat de COVID-19, în anul 2020, după tradiţia ortodoxă.