AUR a ”confiscat” un spectacol de la Teatrul Masca!

O seară aparent obișnuită la Teatrul Masca din București s-a transformat într-un moment de controversă și dezamăgire, după ce un spectacol a fost asociat cu o acțiune politică a partidului AUR.

Potrivit unor surse din cadrul teatrului, evenimentul a fost perceput ca o manevră orchestrată pentru a aduce instituția în sfera politicului, informează puterea.ro.

Spectacolul „Criza. Kit de Supraviețuire”, susținut în seara de luni, a devenit inopinat locul unei acțiuni politice neașteptate.

Potrivit relatărilor, un grup de spectatori, coordonat de un individ, a distribuit afișe albe cu mesajul „Susțin Teatrul Românesc” și a organizat o sesiune de fotografii, sugerând un gest de solidaritate cu instituția teatrală.

La finalul spectacolului, o fotografie a fost postată pe rețelele de socializare, generând speculații despre o posibilă colaborare între AUR și Teatrul Masca.

Valentin Florea, președintele AUR Sector 6, a alimentat confuzia publicului postând o fotografie cu spectatori și afișele distribuite, sugerând o asociere între eveniment și partid.

Teatrul Masca a reacționat imediat, respingând ferm orice legătură cu acțiunea politică. Pe pagina sa de Facebook, instituția a exprimat dezaprobarea față de tentativa de asociere cu un partid politic și și-a reiterat neutralitatea.

Reprezentanții Teatrului Masca au clarificat că biletele pentru spectacol au fost vândute conform practicilor obișnuite și că organizarea manifestării politice nu a avut aprobarea sau cunoștința instituției.

Ei au subliniat că teatrul nu încurajează astfel de manifestări politice și că afilierea politică nu reflectă viziunea sau misiunea instituției.

Publicitate