Bărbat săltat și amendat de ”Locală” după ce a curățat zăpada de pe trotuar! – VIDEO

Un bărbat din Roman a fost reținut și amendat cu suma de 1.800 de lei după ce a decis să curețe zăpada de pe trotuar în fața unui magazin pentru a ajuta o vânzătoare.

Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul se afla în zona respectivă și a fost abordat de un echipaj al Poliției Locale. informează RomanTV.ro.

Publicitate

Potrivit informațiilor furnizate de Redacția Antena 3 CNN, polițiștii i-au cerut bărbatului să se legitimeze, iar în momentul în care acesta a solicitat explicații, situația a escaladat rapid. Bărbatul a fost bruscat, încătușat și urcat cu forța în mașina poliției, în fața privirilor șocante ale celor din jur.

Mai mulți oameni s-au adunat în jurul incidentului, manifestând revolta față de modul brutal în care a fost tratat bărbatul. Imagini filmate cu momentul încătușării și urcării forțate în mașina poliției au fost distribuite pe rețelele sociale, generând o dezbatere intensă.

Romașcanul amendat, acuzat inițial că a aruncat zăpada pe stradă, a declarat că intenționează să-și caute dreptatea în instanță.

Episodul ridică semne de întrebare cu privire la intervenția autorităților în situații aparent banale, stârnind discuții privind respectarea drepturilor individuale și abuzul de putere.

Publicitate