Băut bine, un cioban a sunat la 112 și a spus că este fugărit de urs! Ce au descoperit polițiștii la fața locului

Un cioban de 43 de ani, din comuna Bălţăteşti, județul Neamț a fost amendat de poliţişti după ce a sunat la 112 şi a anunţat în mod fals că s-a rătăcit în pădure și a fost fugărit de un urs, a anunţat Poliția Neamț.

Publicitate

Oamenii legii au transmis că bărbatul a sunat de mai multe ori la 112 și de fiecare dată le-a spus că se află în altă locaţie.

„În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost identificat în localitatea Crăcăoani, acesta nefiind într-o situaţie de pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu. Pentru apelarea nejustificată la serviciul 112, bărbatul a fost amendat.

Publicitate