Bebeluș luat bătut de la creșă: ”Are o vânătaie foarte mare pe obraz, buza de jos umflată”

O situație șocantă a izbucnit în Bragadiru, județul Ilfov, unde mai mulți părinți acuză o creșă privată de tratament abuziv asupra copiilor lor.

Acuzațiile includ vânătăi pe corpul unor copii, neglijarea acestora și lipsa supravegherii adecvate, ceea ce a dus la o serie de plângeri depuse la poliție și amenzi aplicate de instituțiile statului pentru neregulile găsite la centrul educațional.

Publicitate

Mama unei fetițe de un an și șase luni, Carmen Mitea, este una dintre părinții care au venit în fața opiniei publice cu detalii alarmante despre modul în care sunt tratați copiii la această creșă.

Ea susține că, în timp ce și-a dus copilul la această instituție, a descoperit că fetița sa avea vânătăi și zgârieturi pe față. Directoarea creșei a contactat-o, spunând că fetița sa a fost implicată într-o altercație cu o altă fetiță, dar când a ajuns să-și ia copilul, a fost șocată de starea acestuia.

Carmen Mitea a declarat: „Văzând-o, am rămas șocată. Fata mea avea o zgârietură foarte aproape de ochi, o vânătaie foarte mare pe obraz și ușor umflată buza de jos. I-am făcut poze și am trimis soțului meu. Am cerut camere de supraveghere pentru a vedea cum s-a întâmplat, dar directoarea a refuzat să ne arate filmările.”

Alți părinți au făcut și ei plângeri la poliție și au adus acuzații grave asupra creșei, inclusiv neglijarea copiilor, lipsa hrănirii și hidratației adecvate, și un comportament neadecvat al personalului. Unul dintre părinți, Dana Bica, a spus: „Copiii sunt lăsați nesupravegheați. Erau copii de 8 luni care nu mergeau, lăsați în scaunul de masă cu orele.”

O persoană care susține că a lucrat la creșă fără a fi angajată oficial a dezvăluit condițiile precare din instituție, inclusiv lipsa de încălzire adecvată. Cu toate acestea, directoarea creșei a refuzat să facă declarații și a evitat contactul cu presa.

Reprezentanții pompierilor au descoperit că unitatea nu deține autorizație de securitate la incendiu, iar poliția a deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Autoritățile de la DSP, Direcția Sanitar Veterinară și Primăria Bragadiru au aplicat amenzi unității pentru că aceasta figura doar ca centru educațional în documente, în timp ce funcționa ca o creșă, astfel încât aceasta să nu apară în evidențele Inspectoratului Școlar.

Publicitate