Biserica Ortodoxa din Cipru își pune averea la dispoziția statului, pentru iesirea din criză

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru a declarat ca institutia este dispusa sa isi puna averea la dispozitia statului pentru iesirea din situatia dificila in care se afla acum tara, scrie The Times, conform ProTV.

Biserica Ortodoxa din Cipru a anuntat ca este dispusa sa-si puna activele, inclusiv terenuri, la dispozitia statului.

Publicitate

“Intreaga avere a Bisericii este la dispozitia tarii (…) astfel incat sa putem sta pe propriile picioare si nu sprijiniti de straini”, a declarat arhiepiscopul Chrysostomos, dupa ce s-a intalnit miercuri dimineata cu presedintele tarii.

Biserica este un actionar important al celei de-a treia mari banci a tarii, Hellenic Bank. Ministrul de Finante cipriot, Michalis Sarris, se afla la Moscova pentru a discuta surse alternative de finantare.

O runda initiala de discutii nu a condus la rezultatul sperat miercuri, insa Sarris a afirmat ca va ramane in Rusia astfel incat discutiile sa poata continua.

Partidele politice din Cipru si banca centrala vor discuta un Plan B, dupa respingerea in Parlament a taxei pe depozitele bancare, iar acesta ar putea implica rezervele financiare ale fondurilor de asigurari sociale, dar si un eventual sprijin din partea Bisericii.

Publicitate