Ca-n filmele cu proşti: Doi şoferi beţi au condus, unul după altul, aceeaşi maşină

Poliţiştii din Popricani – Iași, au rezolvat, sâmbătă noaptea, un caz în care protagoniştii s-au comportat ca nişte actori din filmele cu proşti.

Doi tineri, în vârstă de 25 de ani, din Probota au chefuit bine toată după-amiaza, apoi s-au hotărât se meargă în vizită la un amic de-al lor din Perieni. Se înnoptase, weekend, trafic rarefiat, cei doi au socotit că n-o să fie probleme, aşa că s-au urcat în maşină şi au plecat din Probota, informează ziarulevenimentul.ro.

Publicitate

Însă, la volan nu se afla proprietarul maşinii, care deţine permis de conducere, ci prietenul, care n-a avut în viaţa lui aşa ceva. Pe drum, au fost opriţi de un echipaj al Poliţiei din Popricani.

Şoferului i-a fost pus etilotestul, i-a ieşit o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, aşa încât a fost urcat în autospecială şi dus la Iaşi, la spital, pentru recoltarea probelor biologice.

Chestie care a durat mai bine de două ore. Pentru că procedura prevede recoltarea a două probe, cu un interval de o oră între ele. Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, imediat după cea de-a doua recoltare, poliţiştii l-au urcat pe tânăr în autoutilitară şi au pornit spre Probota, ca să-l ducă acasă.
Pe drum,  în zona Carlg, poliţiştii au rămas uimiţi când au văzut maşina la volanul căreia se aflase tânărul de pe bancheta din spate trecând pe lângă ei. Au întors şi au oprit-o. La volan se afla cel care, la controlul de rutină, stătuse pe locul din dreapta. Întrebat de oamenii legii unde se duce, acesta a răspuns senin că merge la spital, ca să-şi culeagă prietenul de pahar.
A fost şi el testat, i-a ieşit o valoare dublă, 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. L-au urcat şi pe el în dubă, întorcându-se la spital, pentru a doua recoltare de probe biologice. Spre zori, echipajul a ajuns în Probota, lăsându-i la casele lor pe cei doi cheflii cărora li s-au deschis dosare penale.
Publicitate