Camion surprins în timp ce descărca lemne fără acte tocmai în curtea unui post de poliție! (FOTO)

Activiștii de mediu Daniel Bodnar și Mihai Prutean au depistat, miercuri, un camion care transporta lemne fără a figura ca transport de proveniență legală, acesta intrând chiar în curtea Postului de Poliție Arbore, unde își are locuința de serviciu șeful de post, scrie Monitorul de Suceava.

Daniel Bodnar, activist de mediu: Am văzut acest camion pe drumul public. L-am verificat în aplicaţia „Inspectorul Pădurii“ şi am văzut că figurează fără aviz. Atunci am pornit în urmărirea lui să vedem unde duce lemnul.

Publicitate

Şi lemnul a ajuns tocmai în ograda Poliţiei. La etajul clădirii locuieşte şeful de post, care nu a vrut să comenteze situaţia.

În urma sesizărilor, au fost demarate controale interne pentru a se afla cine se face vinovat de transportul ilegal de lemne. În cursul zilei de ieri, cei șase metri cubi de lemn de fag au fost confiscaţi.

Tot materialul lemnos a fost încărcat de aici de la sediul poliţiei Arbore şi va fi disponibilizat în vederea confiscării. Şeful de post este acum cercetat disciplinar, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Publicitate