Campion național la raliu, acuzat că și-a lovit cu mașina fosta soție!

Pilotul de raliu Vali Porcișteanu a fost implicat marți seară într-un incident în care fosta sa soție îl acuză ca a lovit-o cu mașina.

„În cursul serii de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliție Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie a fost rănită, în urma unui eveniment rutier, petrecut pe raza municipiului Pitești”, a ransmis, miercuri, IPJ Argeș, conform Gandul.ro.

Publicitate

Potrivit sursi citate, la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Pitești, care, în urma cercetărilor, au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soție, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea ușa din spate deschisă.

„A făcut un teatru acolo, s-a făcut că a călcat-o roata de la mașina mea, cu copilul acolo. A înscenat acolo niște porcării, vrea să obțină una, alta, și apelează la aceste tertipuri ieftine.

De când cu divorțul, nu ne înțelegem cu programul, tot vrea să mă restricționeze, să nu am acces la copil. Se întâmplă de un an de zile. Avem cusotidie comună, dar programul este foarte prost, am doar două weekend-uri pe lună”, a declarat Vali Porcișteanu pentru Gândul.

Vali Porcișteanu a mai precizat că fetița era cu el, în mașină.

„Și acum, în perioada aceasta de vară este toată lumea la mine, că este vacanță. Ieri am ieșit în parc, ea a vrut să mai stăm, eu eram cu fetița, și vezi Doamne s-a agățat ea cu piciorul sub roată. Nu a pățit nimic”, mai sune Vali Porcișteanu.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun”, mai arată cei de la IPJ Argeș.

Vali Porcișteanu și soția sau au divorțat în urmă cu un an.

Valentin Porcișteanu este un pilot de raliuri al României, care a obținut titlul de Campion Național în sezonul 2011, patru titluri de Vicecampion Național, în 2010 , 2012, 2018, 2019. Are la activ participări în etape internaționale, din Campionatul European de Raliuri cu câștigarea trofeului „Colin McRae Flat Out” la ERC Sibiu Rally – 2013.

Publicitate