Când Poliția Locală doarme, oamenii își rup picioarele în șantierele din centrul orașului

O femeie în vârstă de 82 de ani a ajuns astăzi la spital după ce a căzut într-un șanț săpat în centrul municipiului Piatra Neamț.

Printr-un apel la 112 efectuat la ora 10:52 s-a anunțat că o femeie în vârstă de 82 de ani s-a împiedicat și a căzut într-un șanț săpat în centrul orașului, notează stiri-neamt.ro.

Publicitate

Este vorba despre un șanț săpat de cei care se ocupă de Proiectul de Mobilitate Urbană al Primăriei Piatra-Neamț, în zona Muzeului de Istorie. Echipajul SMURD s-a deplasat la locul evenimentului și a acordat primul ajutor bătrânei care prezenta sângerări la nivelul genunchiului.

Femeia a fost transportată la spital. Conform declarațiilor unor martori, alte 5 persoane au căzut în acel șanț în cursul zilei de azi.

Conform Legii 155/2010 republicată și modificată a poliţiei locale, printre atribuţii sunt și cele referitoare la efectuarea de controale pe șantierele din municipiu, dacă ele se fac cu autorizație de construire și dacă se respectă normele de executare a lucrărilor de reparaţii ale părţii carosabile şi pietonale.

De asemenea, constată contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau primarului municipiului.

Dacă o persoană din oraș își tencuiește balconul sau își amenajează ceva în jurul blocului, imediat apare un echipaj de la Poliția Locală care îl ia la întrebări.

În schimb, când lucrează firme care câștigă licitațiile la primărie, polițiștii locali probabil sunt mai îngăduitori și nu-și permit să verifice dacă ceea ce se întâmplă pe domeniul public este în regulă și se respectă prevederile legale de siguranță.

În fapt, este aceeași Poliție Locală a cărui șef (Eugen Pancu) îi găsea scuze primarului Carabelea pentru că și-a ”oprit temporar” mașina pe trotuarul și spațiul verde din fața casei (vezi aici).

Publicitate