Cât câștigă un șofer de primărie în mediul rural?

Autoritățile și instituțiile publice din România sunt obligate să afișeze pe pagina de internet, dar și la propriul sediu, veniturile angajaților plătiți din fonduri publice, potrivit Legii 153/2017.

Lista trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care: salariul de bază, valoarea brută a sporurilor, valoarea anuală a voucherelor de vacanţă, a indemnizației de hrană, orice alte drepturi în bani sau în natură, precum și baza legală a acordării acestora.

Publicitate

Primăria Podoleni este una din UAT-urile care și-a făcut publice veniturile angajaților. La rubrica ”șofer”, post destinat studiilor medii, avem un salariu de bază de 4.546 lei.

Dacă e mult sau puțin, vă lăsăm pe dumneavoastră să analizați, cert este că el câștigă mai bine decât bibliotecarul comunei.

Menționăm că nu toate primăriile și-au afișat pe pagina de internet veniturile angajaților, conform legii 153/2017, iar unele din ele au site-uri cu informații de toată jena, ori cu rubrici goale.

Verificarea respectării acestei măsuri intră în competența Inspecției Muncii. Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză şi se sancţionează cu amendă între 5.000 şi 10.000 lei.

 

Publicitate