Ce spuneți de asta? Directorul Pfizer refuză, deocamdată, să se vaccineze anti-Covid

Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, nu și-a făcut încă vaccinul împotriva Covid-19, chiar dacă compania americană Pfizer, împreună cu germanii de la BioNTech, a dezvoltat mult așteptatul vaccin anticoronavirus.

Albert Bourla a precizat că se va vaccina anticoronavirus abia când îi va veni rândul, informează bugetul.ro.

Publicitate

„Când voi putea, mă voi vaccina. Am 59 de ani şi sunt sănătos. Nu lucrez în linia întâi, deci nu mă număr printre cei care au prioritate la vaccinare”, a susținut Bourla, potrivit CNBC.

Totuși, el a precizat că ia în calcul să se vaccineze mai repede, tocmai pentru a le da oamenilor încrederea în produsul Pfizer și pentru a-i încuraja, la rândul lor, să se vaccineze.

Vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer / BioNTech, administrat deja în Marea Britanie și SUA

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech a fost autorizat pe 12 decembrie de Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite și urmează să fie autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului pe 21 decembrie.

Acesta a fost deja administrat Marea Britanie şi în SUA.

Publicitate