Cel mai scump proiect imobiliar: livrările se vor face cu drone şi va exista o telegondolă spre aeroport

Cel mai mare proiect imobiliar din România, ale cărui costuri depășesc 700 de milioane de euro, va fi realizat la Cluj şi va include 10.000 de apartamente, clădiri de birou, un mall uriaş, şcoli, parcuri şi săli de conferinţe.

Dezvoltatorii anunță, în plus, că viitorii locatari vor beneficia de dotări ieșite din comun.
Printre investitorii Transilvania Smart City, cartierul de lux care se va construi la Cluj, s-ar număra şi Elena Udrea şi partenerul ei, Andrei Alexandrov, scrie Evenimentul Zilei.

Publicitate

Consiliul Local Cluj a aprobat, miercuri, PUZ-ul pentru Transilvania Smart City, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 5 ani.

Costurile vor depăşi 700 de milioane de euro. O parte din apartamente au fost deja puse în vânzare, iar primul bloc a fost vândut în totalitate în mai puţin de două luni. Potrivit sursei citate, în proiect sunt implicate mai multe companii, printre care Transilvania Smart City, SC Realtopfarma SA, SC Chester SRL, SC Merlin Constructii SRL si SDC Imobiliare.

Finanţarea megaproiectului se face din surse proprii ale proprietarilor si din finanţări externe, mai multe fonduri mari de investiţii de afară fiind implicate.

Dotări și servicii ca în filmele SF

Dincolo de dimensiunile impresionante şi de sumele imense investite, dezvoltatorii proiectului susțin că locatarii vor avea parte și de servicii nemaiîntâlnite în România, care par a fi desprinse din filmele SF.

Astfel, livrările la domiciliu în interiorul cartierului vor fi facute cu ajutorul dronelor, iar de aici se va putea ajunge la Aeroportul Internaţional Cluj cu o telegondolă, parte şi ea din proiect.

Cel puţin asta spune Ştefan Berciu, proprietarul SDC Imobiliare, care a declarat, conform Profit.ro, că banii necesari construcţiei provin atât din surse proprii, cât şi de la mai multe fonduri de investiţii străine.

Berciu a construit în Cluj, în ultimii 15 ani, aproximativ 15.000 de apartamente şi mai multe spaţii comerciale, hale şi birouri.

Noul cartier va avea heliport, staţii pentru încărcat maşini electrice, concierge şi staţie pentru drone, cu care vor fi livrate pachete la domiciliu.

În plus, proiectul mai prevede şi amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa şi piscină interioară şi exterioară. Nu în ultimul rând, cartierul va avea propriul sistem de pază, monitorizare şi supraveghere.

Publicitate