Cele două doctorițe acuzate de omor au fost eliberate din arest și se pot întoarce la Spital!

Două cadre medicale de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, arestate preventiv sub acuzația de omor calificat și tentativă la omor calificat, au fost eliberate marți de Curtea de Apel București (CAB).

Decizia instanței permite acestora să revină la locul de muncă și să continue activitatea medicală, inclusiv dozarea noradrenalinei pentru pacienții aflați în stare gravă, fapt pentru care sunt acuzate de procurori.

Minuta deciziei definitive nu include nicio restricție privind exercitarea profesiei, lăsându-le pe Maria Alexandra Miron și Mirela Păiuș să își continue activitatea medicală la Spitalul Sfântul Pantelimon. Instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori și a dispus punerea lor în libertate.

„În baza art. 204 Cpp admite contestațiile formulate de către inculpate împotriva încheierii Tribunalului București din 8 august 2024. Desființează încheierea atacată și rejudecând în fond decide: în baza art. 227 alin. 1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate dacă nu sunt reținute în alte cauze. Definitivă,” se arată în hotărârea instanței.

Maria Miron și Mirela Păiuș au fost arestate preventiv pe 8 august, în cadrul unui dosar ce investighează decese suspecte în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon. Ele sunt acuzate de omor cu premeditare, în legătură cu modul de administrare a noradrenalinei pacienților.

Decizia Curții de Apel București marchează o întorsătură în acest caz complex, care rămâne sub investigarea procurorilor.

Publicitate