Celebrul restaurant al lui ”Pescobar” a fost închis de către ANPC pentru mizerie și produse expirate! – VIDEO

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi în valoare de 140.000 de lei după mai multe controale efectuate la Taverna Racilor Herăstrău, un local cunoscut din București.

Autoritățile au dezvăluit că în timpul acestor inspecții s-au descoperit numeroase nereguli, inclusiv produse expirate, mizerie și prezența muștelor în unitate. În plus, s-a constatat că localul nu deținea autorizație de la Primărie pentru funcționare. Unitatea se confruntă acum cu riscul de a fi închisă între șase luni și un an din cauza abaterilor repetate.

Reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov au făcut anunțul printr-un comunicat de presă emis marți. Aceștia au precizat că controalele au avut loc în perioada 1 iunie – 15 septembrie și au vizat Taverna Racilor Herăstrău, administrată inițial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Primul control a avut loc pe 1 iunie, când comisarii CRPCR au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei și au oprit definitiv de la comercializare 156 de kilograme de produse alimentare. Ca urmare a deficiențelor constatate, unitatea a fost închisă temporar până la remedierea acestora.

Ulterior, s-a constatat că măsura de oprire temporară a unității nu a fost respectată, iar societatea a fost sancționată cu o amendă de 5.000 lei, propunându-se emiterea unei decizii de închidere a unității.

În 3 iunie, comisarii au constatat că deficiențele au fost remediate, însă un nou control în 22 iunie a relevat noi probleme. Amenzi în valoare de 75.000 de lei au fost date, și de această dată, iar 84 de kilograme de produse alimentare au fost oprite definitiv de la comercializare. Unitatea a fost din nou închisă temporar până la remedierea problemelor, iar propunerea de închidere temporară pentru abateri repetate și practici comerciale incorecte a fost înaintată.

Pe 28 iunie, a fost emisă decizia de închidere temporară pentru SC Nedsea SRL, pe o durată de la 6 luni la 12 luni. În 24 iunie, în cadrul unui alt control, s-a descoperit că la aceeași locație funcționa SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Amenzi contravenționale în valoare de 15.000 de lei au fost aplicate, iar 186 de kilograme de produse alimentare neconforme au fost oprite definitiv de la comercializare. Prestarea serviciilor a fost suspendată temporar până la remedierea deficiențelor, în special în ceea ce privește agregatele frigorifice.

Ultimul control la Taverna Racilor Herăstrău a avut loc pe 15 septembrie, când s-au dat amenzi de 25.000 de lei și au fost oprite de la comercializare 560 de produse alimentare neconforme. Unitatea a fost din nou închisă temporar până la remedierea problemelor, și s-a făcut o propunere de închidere temporară pentru abateri repetate.

Reprezentanții CRPCR au anunțat că vor transmite adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Sănătate Publică pentru a lua măsuri suplimentare.

Principalele abateri constatate în timpul controalelor au inclus folosirea de materii prime și semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, agregate frigorifice neigienizate, prezența muștelor, schimbarea stării termice a produselor și nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde.

Alte probleme au inclus condiții improprii în spațiul de lucru, lipsa verificării metrologice a cântarelor, lipsa informațiilor despre ingrediente și aditivi în lista meniului, produse expirate și nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor alimentare pe timpul transportului.

Paul Nicolau ”Pescobar”, șeful rețelei ”Taverna Racilor” a explicat întreaga situație și a spus că totul s-a datorat faptului că la una dintre mașinile care transportau fructe de mare nu a păstrat temperatura legală de -18 grade, mâncarea fiind găsită în mașină de către inspectorii ANPC la o temperatură de -6 grade.

Patronul a recunoscut faptul că a fost o greșeală și o încălcare a legii, dar a precizat că toată marfa a fost trimisă la ProTan și a fost distrusă.

”Sunt dator și eu o explicație, trebuie să intervin într-un fel (…) S-a scris că erau 500 de kg de mâncare stricată. Nu era nimic stricat, nicio mâncare stricată. Eu am depozitul în Giurgiu și de acolo, cu mașină cu temperatură controlată, adică cu minus sau cu plus îmi mențin marfa la temperatura optimă.

Dacă tu ai marfă congelată și nu o menți la -18 grade și marfa îți ajunge în fața restaurnatului la -15 grade, asta este catalogat drept infracțiune.

La mine s-a găsit marfa cu o diferență mai mare, pentru că a fost o eroare umană a șoferului și a mers cu refrigerarea dată drumul și s-a găsit marfa la -6 grade, ținând cont de la Giurgiu la București sunt 40 de grade afară și oricum când ajunge marfa la Herăstrău, aceasta o pregătim pentru a fi gătită.

Noi, la Herăstrău avem avize și zilnic vindem 1000-1500 de kg de fructe de mare pe zi. S-a întâmplat că a venit controlul exact în momentul în care a ajuns marfa, s-a făcut proces verbal de confiscare și noi am trimis marfa la ProTan.

Așa este legea și am respectat-o, iar marfa a fost distrusă.

În România, când vine un control, ei îți propun o suspendare. Tu, ca operator poți să remediezi aceste probleme în câteva ore, într-o zi sau mai știu.

Ideea este că nu a fost nicio mâncare stricată. Marfa a fost dusă la ProTan și distrusă, nu am respectat legea, nu am ținut marfa la temperatura de -18 grade și cam asta a fost totul. Da, am comis o greșeală, dar cine nu greșește în lumea asta”, a explicat Pescobar.

 

Publicitate