China confirmă primul deces provocat de un virus transmis de maimuțe. Are o rată a mortalității de până la 80%

China a confirmat oficial primul deces în urma infectării cu un virus transmis de o specie de maimuțe, anunță presa internațională, potrivit Antena 3.

Publicitate

Este primul caz de infectare cu virusul Monkey B (BV) și, totodată, primul deces atribuit acestui virus în China. Persoana decedată este un veterinar de 53 de ani din Beijing. El lucra pentru un institut de cercetare a primatelor.

Potrivit Global Times, membrii familiei sale nu au fost afectați. Sursa citată arată că veterinarul a efectuat disecția a două maimuțe moarte în luna martie anul curent. El a început să prezinte simptome de contaminare o lună mai târziu, când s-a plâns de amețeli și stări de vomă.

Informații referitoare la acest caz au fost publicate pe site-ul în limba engleză al Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

În aprilie, veterinarului i s-au luat mostre de lichid cerebrospinal, a căror analiză a relevat prezența virusului BV. El a încercat să se trateze în mai multe spitale însă a decedat în data de 27 mai.

Monkey B a fost descoperit în 1932. Este un alfa-herpesvirus prezent la macaci, similar virusurilor herpes simplex HSV1 și HSV2. Se poate transmite la om prin contactul direct cu o maimuță infectată sau cu fluidele corporale ale animalului. Poate supraviețui mai multe ore pe suprafețe, mai ales în condiții de umiditate.

De la descoperirea sa, au fost inventariate 46 de cazuri de infectări cu Monkey B. În 28 de cazuri identificate între anii ’80 și ’90, cei infectați au supraviețuit în proporție de 80% după primirea tratamentului antiviral. În schimb, la pacienții netratați mortalitatea a atins același procentaj, 80%.

Riscul de contaminare pentru populația generală este considerat scăzut însă crește corespunzător pentru categorii profesionale precum laboranții sau veterinarii, care intră în contact cu maimuțele purtătoare.

Publicitate