Coca-Cola a pierdut 4 miliarde dolari după ce Ronaldo a mutat sticlele în timpul conferinței de presă

Cristiano Ronaldo a surprins pe toată lumea la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Ungaria când a mutat cele două sticle de Coca Cola din faţa sa şi i-a îndemnat pe toţi să bea apă şi să adopte un stil de viaţă sănătos.

Gestul starului portughez a provocat o cădere semnificativă la bursă a companiei americane. Acţiunile Coca Cola au scăzut, ceea ce s-a tradus printr-o pierdere de 4 miliarde de dolari.

Publicitate

Coca Cola a reacţionat la scurt timp după acest moment, iar un purtător de cuvânt al companiei a declarat că fiecare e liber să aleagă ce băuturi îi place.

„Fiecare are preferințele lui în materie de băuturi. Fiecare are gusturile și nevoile lui. Jucătorilor li se oferă apă, alături de Coca Cola și Coca Cola fără zahăr în momentul în care sosesc la conferințele de presă”, a declarat un purtător de cuvânt al Coca Cola pentru DailyMail.

Momentul cu Cristiano Ronaldo de la conferinţa de presă s-a viralizat rapid, dar aproape la fel de rapid pe reţelele de socializare a început să circule şi o reclamă la Coca Cola, pentru piaţa asiatică, pe care Cristiano Ronaldo a filmat-o pentru Campionatul Mondial din 2006.

Publicitate