Comercianții din Cheile Bicazului au primit somație să se mute sau să-și demoleze chioșcurile!

Comercianții care de zeci de ani își desfășoară activitatea la chioșcurile din Cheile Bicazului din județul Neamț au primit notificare din partea Direcției Regională de Drumuri și Poduri să se mute sau să-și demoleze amplasamentele și să elibereze zona.

Somația este trimisă de către DRDP Brașov și au la dispoziție 60 de zile pentru a se conforma:

Publicitate

Deţinătorii cu orice titlu ai panourilor publicitare, ai construcţiilor, ai căilor de acces, ai utilităţilor de orice fel sau ai instalaţiilor acceptate prin acordul prealabil şi autorizaţia de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului, sunt obligaţi ca în termen de 60 de zile de la primirea înştiinţării să execute, pe cheltuiala lor şi fără nicio despăgubire din partea administratorului drumului, demolarea, mutarea sau modificarea acestora, în condiţiile în care acest lucru este impus de construirea, modernizarea, modificarea, întreţinerea sau exploatarea drumului public, precum şi de asigurarea condiţiilor pentru siguranţa circulaţiei.” – se precizează în notificare.

DRDP amintește și faptul că pe data de 10.08.2022 a existat un eveniment în care un bărbat a fost rănit de o piatră căzută de pe versant (vezi aici), precum și faptul că vor avea loc realizarea unor lucrări de intervenții pe acel sector de drum, ”astfel încât sunt necesare efectuarea de măsurători ample pe toată zona drumului național și se impune eliberarea terenului de construcțiile provizorii existente.”

Publicitate