Conform calculelor prezentate de PSD Neamț, Carabelea mai câștigă un mandat de primar!

Astăzi a fost conferință de presă la PSD Neamț. Cu cifre, calcule, scenarii, procente care mai de care mai fanteziste, ș.a.m.d.

Dacă este să tragem o concluze după ce am văzut prestația lui Vasilică Harpa, omul care conduce momentan Organizația Județeană de partid, nu putem remarca decât că social-democrații nu au reușit să-și crească lideri proprii care să candideze în cele două municipii (Piatra-Neamț și Roman), drept care se pare că vor merge cu doi foști liberali, sau foști PDL-iști, după caz.

La Roman a fost deja a fost anunțată candidatura fostului primar PNL Lucian Micu, iar la Piatra-Neamț se pare că balanța înclină spre fostul primar PNL Dragoș Chitic.

Este oarecum rușinos pentru un partid atât de puternic ca PSD să apeleze la doi foști liberali pentru a candida la alegerile locale în cele două municipii.

Vorbim așadar de o candidatură, nu și de câștigarea primăriilor, pentru că e greu de crezut că Lucian Micu mai are vreo șansă să revină în primărie, dacă va reuși totuși să candideze, același lucru fiind valabil și pentru Dragoș Chitic, care trebuie să împartă cu Carabelea valul de nemulțumire rezultat în urma implementării marilor proiecte de mobilitate urbană.

După ce Vasilică Harpa a prezentat rezultatele sondajelor de opinie (pentru ce care cred în cifrele alea), concluzia a fost cât se poate de evidentă: Carabelea mai câștigă un mandat de primar.

Parcă nici liberalii parcă nu l-au poziționat atât de bine pe Carabelea, cum au făcut-o cei din PSD care i-au dat astfel valoare, ridicându-l la un nesperat 34% în sondaje, la egalitate cu Critic care ar avea tot 34% și Niță cu 28%.

Adevărul este că niciodată PSD Piatra-Neamț nu va reuși să câștige primăria, atât timp cât nu a crescut pe nimeni în interiorul filialei și a mers aproape de fiecare dată cu candidați luați cu împrumut ori de la centru, ori de la alte partide: Liviu Harbuz, Răzvan Cuc, Dragoș Chitic, Adrian Niță.

Publicitate