Consiliul Județean va ”dota” municipiul Piatra-Neamț și zonele învecinate cu 69 de autobuze electrice!

Consiliul Județean Neamț derulează în prezent mai multe proiecte în baza cărora în municipiul Piatra-Neamț și în zonele învecinate vor circula autobuze electrice, cu care se va asigura transportul public de călători.

În cea mai recentă ședință extraordinară a forului legislativ nemțean s-a aprobat un proiect în parteneriat cu administrația publică locală privind înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 – Fondul local, Investiția I.1 Intervenții pentru mobilitatea urbană verde – Subinvestiția I.1.1. Mobilitatea urbană verde, pentru 10 astfel de mijloace de transport.

Publicitate

„Darea în folosință a autobuzelor se va face etapizat, având în vedere că achiziționarea este posibilă din mai multe surse de finanțare.

În cursul anului curent, Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu administrația publică locală, a depus o cerere de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României pentru 18 de autobuze electrice, urmând să mai depunem una, după ședința de miercuri, 12 octombrie, pentru altele 10.

Așadar, prin PNRR vom achiziționa 28 de autobuze electrice. În primă fază, în baza cererii deja depuse, vor ajunge 18, cu tot atâtea stații de încărcare lentă și 6 stații de încărcare rapidă.

Următoarele 10 autobuze electrice dotate vor veni cu 4 stații de încărcare rapidă care vor fi montate pe trasee și cu 10 stații de încărcare standard în autobaza de transport public.

De asemenea, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, vor fi achiziționate alte 41 de autobuze electrice, însoţite de 12 staţii de încărcare rapidă şi 41 staţii de încărcare lentă.

Dintre cele 41, pentru 21 s-a semnat contractul pentru a fi furnizate, iar pentru altele 20 este în derulare procedura de achiziție publică“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Prin achiziționarea noilor autobuze electrice se va moderniza semnificativ autobaza de transport public și se va asigura un sistem de transport public de călători eficient, cu accent pe  îmbunătățirea condițiilor de călătorie, reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a gazelor cu efect de seră.

disclaimer

Publicitate