Copiii cu deficiențe de auz cântă și defilează într-o paradă a modei cu haine create de ei! (VIDEO)

Un eveniment cu totul special a fost creat de elevii Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău, care au încheiat anul școlar așa cum nu s-a mai văzut în România.

Copiii au dat un recital de cântece interpretate în limbaj mimico-gestual și au defilat într-o prezentare de modă cu haine create chiar de ei, relatează stiripesurse.ro.

Publicitate

Părintele Ionuț Mihalașcu, preotul comunității de surzi din Buzău, a explicat că ei aud cu sufletul, iar prin limbajul mimico-gestual împărtășesc bucuria muzicii, pe care nu o pot percepe la fel ca oamenii obișnuiți.

Copiii nu aud muzica, în schimb îi simt vibrațiile, iar versurile, cu sprijinul unui interpret, sunt transformate în semne, scrie basilica.ro.

„Am reușit să realizăm, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, corul mimico-gestual «Sf. Meletie» al Paraclisului «Sf. Meletie» și al Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău”, a explicat Părintele Ionuț Mihalașcu pentru TV Buzău.

Activitatea a început cu proiectul „Și noi știm să colindăm”, prin care copiii hipoacuzici au colindat în limbaj mimico-gestual.

„Interpretăm și alte piese, nu numai religioase: și cântece patriotice, în școală, la biserică și acolo unde mai suntem invitați, pentru a prezenta un moment (artistic) și pentru a-i reprezenta și pe ei”, a adăugat clericul.

„Există un limbaj comun bisericesc mimico-gestual și există și un limbaj laic. Sunt semne specializate, le-am învățat”, a mai precizat preotul comunității de surzi din Buzău.

„Ei, neauzind, e foarte complicat să interiorizeze (momentul artistic) și atunci depinde de starea interpretului, cel care redă piesa (în limbaj mimico-gestual)”, a adăugat părintele. Dacă interpretul trăiește cântecul, prin gestica lui va putea să le exprime și copiilor deficienți de auz, pentru ca și ei să interiorizeze, să înțeleagă cântecul.

Dificultatea principală stă în găsirea semnului cel mai adecvat: „În DEX, de exemplu, sunt aproximativ 35.000 de cuvinte. În limbajul mimico-gestual sunt 8.000-10.000. Interpretul trebuie imediat, la secundă, să găsească sinonimul cel mai apropiat de nivelul de percepție, de înțelegere al deficientului de auz pe care-l are în față”.

Copiii au mai organizat și o prezentare de modă cu haine create de ei înșiși.

După festivitate, Antoanela Marinov, directoarea instituției școlare, a declarat: „După atâția ani încă am emoții când îi văd. Mă impresionează și sunt foarte mândră de copiii noștri și de cadrele didactice care se implică atât de mult și încearcă să facă altceva pentru acești copii în afară de ceea ce se face la clasă”.

Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău are 115 elevi.

Publicitate