Copil de 10 ani mort la antrenament după ce a fost strivit de gardul de beton al stadionului

Un băiat de 10 ani a murit sâmbătă după ce o bucată de beton din gardul care împrejmuiește un stadion din Galați s-a prăbușit peste el. Băiatul participa la o competiție sportivă, notează stiripesurse.ro.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuiește un teren de fotbal ce aparține de un stadion din municipiul Galați, scrie mediafax.ro.

Publicitate

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, au transmis polițiștii.

Conform acestora, copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele producerii acestui accident.

Participam cu elevii mei la cupa „Iepurașul” din Galați, iar într-o pauză, de la antrenament, David și colegii săi au cerut să meargă la toaletă, au întrebat pe organizator unde să meargă și acesta le-a zis să se ducă după gard.

S-au dus printr-o gaură, eu nici măcar n-am văzut gaura aia din gard unde era, până când s-a produs tragedia. El a vrut să iasă prin gaură și au căzut peste el două plăci, peste capul lui. Noi am alergat imediat acolo iar patru bărbați nu am putut să le ridicăm, a trebuit să mergem și pe partea cealaltă de gard. A

m chemat ambulanța la 112, a fost dus la spital, suntem toți bulversați, iar la spital a murit. Acum sunt la poliție dau o declarație”, a spus antrenorul Ovidiu Mangu, conform celor de la ProTV.

Publicitate