Copil de 11 ani, maltratat de propria mamă: „Ajutaţi-mă, mama mă bate dacă nu cerşesc!”

O poveste de groază are ca protagonist un copil român de 11 ani, care şi-a făcut curaj în cele din urmă şi a cerut salvarea autorităţilor italiene. După ani de abuzuri şi-a luat inima în dinţi şi a apelat la carabinieri cu un singur gând: să îşi denunţe mama şi fraţii pentru relele tratamente la care l-au supus pentru a cerşi.

La cei 11 ani ai săi, copilul nu a avut voie să mai meargă la şcoală, aşa că anii i-a petrecut umblând pe străzi, zi de zi, cerşind pentru a face rost de bani la cererea torţionarilor săi. O viaţă de sclav, o viaţă exploatată şi abuzată la cererea familiei.

Publicitate

Mama le ordona inclusiv celorlalţi fraţi ai săi „să-l pedepsească” pe cel mic, atunci când se întorcea în tabăra de nomazi din Tor Sapienza. De multe ori, drept pedeapsă, femeia în vârstă de 36 de ani, cu cetăţenie română, nu l-a lăsat pe copil să doarmă şi l-a lovit cu pumnii şi picioarele în burtă şi la faţă.

Coşmarul s-a încheiat când băiatul a la o secţie de poliţie din San Basilio, potrivit leggo.it. Când au deschis uşa, carabinierii au găsit un minor subnutrit, speriat, învineţit, uscat de lacrimi şi tristeţe. După ce s-a oprit din plâns, printre suspine, băiatul le-a povestit acestora despre iadul în care a trăit şi despre frica de a se întoarce pur şi simplu acasă.

„Mama îmi dă cu picioarele și mă lovește cu pumnul în cap și în spate dacă refuz să merg să caut fier și cupru în jurul containerelor”, a mărturisit acesta, în faţa anechatorilor, cu ajutorul unui psiholog.

„După clasa a cincea am vrut să continui să învăţ, dar nu mai voiau să mă trimită la școală, ci să mă facă să lucrez. Nu pot nici să mă odihnesc pentru că mama mă bate dacă dorm. Mă bat cu violenţă de patru ani. Acum mi-a ajuns, e suficient, luaţi-i”.

În ordinul de arestare preventivă, solicitat de procurorul adjunct Claudia Alberti și emis de judecătorul de instrucție Paolo Andrea Taviano, cu care carabinierii din San Basilio au adus-o pe mamă în spatele gratiilor din Rebibbia, toate episoadele de violență și maltratare subliniază faptul că micuţul a trebuit să îndure abuzuri cumplite într-una din taberele ilegale de nomazi deja cunoscute pentru fapte penale grave precum traficul de droguri, incendiere, precum şi utilizarea și exploatarea minorilor pentru prostituție și cerșetorie.

Publicitate