Copilă de 10 ani, abuzată sexual de 5 bătrâni

Cinci bărbați cu vârste între 61 și 87 de ani, au ajuns în arestul Poliției Neamţ, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. 

ACTUALIZARE: Bătrânii care au batjocorit copila de 10 ani au scăpat de gratii

Publicitate

Victima este o minoră de numai 10 ani, iar faptele au avut loc în perioada 2019-2020 în comuna Gârcina, județul Neamț, informează stiri-neamt.ro.

Totul a ieșit la iveală după ce un bărbat de 61 de ani (cântăreţ bisericesc), din comuna Gârcina, a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie, fiind acuzat că ar fi violat, în repetate rânduri, o copilă de 10 ani, din aceeași comună.

Ancheta avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila, bătrâni cu vârste înaintate.

Continuarea o puteți citi aici.

Publicitate