Crunt! Un bebeluș mort a fost găsit într-o cutie, în cimitir, cu un bilet pe care scria data nașterii și cea a morții

Un bebeluş mort a fost găsit într-o cutie în cimitirul Străuleşti, din Sectorul 1 al Capitalei. Alerta a fost dată de către un bărbat, care a făcut descoperirea macabră. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate.

Descoperirea a fost făcută de paznicul cimitirului, după ce a observat mai mulți câini care trăgeau de o cutie. Astfel, în interiorul acesteia a fost descoperit trupul bebelușului care ar avea aproximativ o lună. De asemenea, pe cutie ar fi scris numele celui mic.

Publicitate

Copilul era îmbrăcat în albastru şi lângă el, poliţiştii au descoperit un bilet, unde era scris numele copilului: Luca Andrei, data naşterii – 18 februarie, şi data morţii – 26 martie. Din primele informaţii, pe trupul bebeluşului nu erau semne de violenţă.

La data de 29 martie 2022, în jurul orei 15.20, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, despre faptul că a descoperit, într-un cimitir din Sectorul 1, un bebeluș decedat, care se afla poziționat lângă o cutie.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.– au declarat polițiștii.

Publicitate