Cum a umilit-o Federația Română de Tenis de Simona Halep: nu a lăsat-o să intre pe teren

Invitată în emisiunea ApropoTv, moderată de Andi Moisescu, tenismena Simona Halep a destăinuit o serie de lucruri mai puțin cunoscute publicului larg, despre activitatea sportivă și nu numai.

Un lucru care a afectat-o mult pe Simona Halep a fost legată de faptul că nu a putut participa la ”Fed Cup” din cauza unei rupturi musculare la abdomen, iar Federația Română de Tenis a luat decizia de a-i interzice sportivei să se antreneze pe terenurile Centrului Național de Tenis.

Publicitate

Andi Moisescu: Tu ești un om care nu a luat niciodată niciun ban de la Federație (Federația Română de Tenis ”FRT”).

Simona Halep: Da!

Andi Moisescu: Deci tu faci ceva absolut minunat pentru noi toți, ne dăruiești emoția pe care noi n-o mai aveam și ce să vezi, emoția asta vine de la cineva care de fapt se antrenează pe banii lui, pe emoțiile lui, pe nervii lui, pe viața lui, pe durerea dar și pe bucuriile lui.

Simona Halep: Am avut susținere totală din partea familiei. De la Federația Română de tenis nu am luat niciun ban nici pentru că am jucat ”Fed Cup”, educația mea și spiritul meu ca sportiv a fost ca eu să joc întotdeauna pentru România fără nimic. Adică îmi doream să fiu acolo și am jucat din tot sufletul de fiecare dată. 

Am jucat și cu gleznă ruptă, și cu spate blocat, am jucat cu multe chestii. Dar am fost și criticată pentru că nu m-am dus în anumite meciuri.

Da, recunosc că am hotărât să nu mă duc în anumite meciuri pentru că eram foarte obosită și am spus că dacă se duce o altă jucătoare, 100% aptă, o să facă treabă mai bună. Și s-a adeverit că așa a fost mai bine. (…)

Cât despre Federație… am avut și momente mai puțin bune, să spun așa. O să menționez, pentru prima dată în viața mea, în 2011, când am jucat turul 3 pentru prima dată la un ”Grand Slam” în Australia, trebuia să vin în februarie acasă și să joc în ”Fed Cup”, dar am făcut ruptură la abdomen. 

Am anunțat dinainte că nu o să pot să particip pentru că am o ruptură, o să trag cât pot la Australian Open, apoi o să iau o pauză. Și mi s-a comunicat că nu mai am voie să mă antrenez la Centrul Național de Tenis…

Au fost momente foarte grele pe care le-am ținut oarecum în mine pentru că nu am vrut să vorbesc despre asta, dar a venit momentul să o și spun pentru că acum zâmbesc. Nu mă mai afectează. 

Așa că, eu de la federație nu am cerut niciodată nimic și nici nu am așteptat.

Întregul interviu îl puteți urmări mai jos:

 

Publicitate