Cum arată un drum asfaltat de cumătrul lui Ionel Arsene (VIDEO)

Inaugurat cu mare fast de Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, drumul județean DJ 157C, care face legătura din comuna Alexandru cel Bun spre sanatoriul Bisericani, a început să se surpe și asta la mai puțin de un an de la darea în folosință.

Învestiția a fost finanțată prin PNDL II și are o valoare de 12,5 milioane lei, firma care a câștigat acest contract este SC Aqua Parc SRL, iar patronul este nimeni altul decât cumătrul șefului PSD Neamț, Ionel Arsene.

Publicitate

Dealtfel, Gheorghe Vlasie ”Ginel” este un abonat al banilor publici din județul Neamț și nu numai, în ultimii ani firma acestuia a primit lucrări de peste 310 milioane de euro de la stat (vezi articol).

Revenind la lucrarea executată de cumătrul șefului PSD Neamț se poate observa că în mai puțin de un an, terenul a început să se surpe, iar asfaltul a crăpat, din cauza faptului că malurile nu au fost consolidate cum trebuie.

La nivelul județului Neamț au început să apară probleme serioase din cauza faptului că Aqua Parc a câștigat nenumărate contracte cu statul.

Unele din ele sunt pe fonduri europene, iar capacitatea de lucru a firmei și a subcontractanților nu face față șantierelor pe care trebuie să le deschidă, lucru care le dă bătăi de cap serioase primarilor care sunt puși în situația de a nu-și derula investițiile pe bani europeni.

Publicitate