Țiganii, cunoscuți și sub denumirea de romi, sunt împărțiți în întreaga lume. România are cea mai numeroasă populație de țigani din țările europene, cu aproximativ 2 milioane de persoane. Totuși, cum au ajuns țiganii în spațiul carpato-danubiano-pontic și de unde au venit?
În Țările Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească), ţiganii apar menţionaţi în veacul al XIV-lea. Aceștia aveau statutul de robi. Se pare că țiganii au venit odată cu pecenegii şi cumanii în Țara Românească, prin secolele al XI-lea – al XII-lea.
În Moldova, prezenţa ţiganilor este atestată pentru prima dată în anul 1414, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În Ardeal, documentele rămase din vremea regelui Sigismund, în anul 1423, vorbesc despre prezenţa ţiganilor în regiune, scriu cei de la shtiu.ro.
Mulți dintre romi trăiau în preajma curților boierești și a mănăstirilor. În acele timpuri, țiganii erau considerați o mână de lucru foarte ieftină şi asupra cărora stăpânul avea drept de viaţă şi de moarte. „Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”, nota Contele d’Antraigues, cel care a vizitat Țările Românie în secolul al XVII-lea.
Țiganii vin din nordul Indiei și Pakistanului
Trebuie punctat faptul că venirea țiganilor în Europa din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului s-a produs treptat.
Aceștia aveau meserii vaste. Cei cu domiciliu stabil se ocupau cu agricultura, tâmplăria, prelucratul vaselor sau fierăria, iar cei nomazi cu lăutăria sau adunatul aurului din albia râurilor. În urma meseriilor practicate, aceștia erau numiți zlătari, rudari sau căldărari.
De ce au țiganii aur?
În Evul Mediu, o parte dintre strămoșii țiganilor purtau numele de zlătari. Cu alte cuvinte, zlătarii (cunoscuți și sub denumirea de aurari) erau meșterii care se ocupau cu prelucrarea aurului. Timp de cinci secole, țiganii au fost robii boierilor, domnilor sau mănăstirilor.
În Țările Române, prelucrarea aurului era o meserie practicată de către mulți dintre țigani. Și cum, cine împarte, parte-și face, țiganii (grup etnic originar din India Medievală) au ajuns să dețină de-a lungul timpului cantități impresionante de aur ca fiind bunuri personale. De altfel, romii erau cei care își extrăgeau aurul din albiile râurilor.
În lucrarea „Descrierea Moldovei”, țiganii plăteau către domnitor, anual, câte 5 kilograme de aur de cap de rom (în loc de tribut) pentru a avea permisiunea de a aduna aurul din albiile râurilor ce izvorau din Carpați. În timp ce, pentru românul de rând, avuția erau pământurile și casele, pentru țigani, cea mai mare avuție era aurul.
Mulți dintre țigani erau nomazi (care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu). Pe lângă faptul că aceștia nu erau interesați de case, romii puteau investi într-un lucru mic ca greutate, dar extrem de valoros, așa cum este aurul. Metalul prețios nu s-a pierdut și s-a transmis la romi din generație în generație, de la o familie la alta.
Robii tigani numerosi in Moldova si tara Românească
Siteul Historia.ro scrie că în Moldova si tara Romaneasca sunt mai multi tigani ca oriunde in Europa, conform generalului A. Langeron in 1790 si la fel, baronul von Campenhausen considera ca nici intr-o tara din Europa nu sunt atatia tigani.
F. von Bauer mentiona faptul ca in anul 1778, in tarile Romane „toti romanii sunt liberi, fiind robi numai tiganii”, reprezentantii unui popor ratacitor, care n-are nicaieri o patrie si se afla aici intr-un numar foarte mare.
Ei au limba proprie dar stiu si romaneste si sunt crestini. Griselini, prezent in Banatul anului 1774, vorbeste de tiganii care vorbesc romaneste, dar, intre ei, foloseau un dialect ce nu apartinea „nici limbii unguresti, sarbesti, grecesti, turcesti, armenesti, nici limbii unei alte natiuni invecinate, europenesti sau asiatice”.
F. de Pavie, baron de Forquevaux, inca din anul 1585 incearca sa arate ca tiganii ar fi putut avea obarsia in tarile Romane, aflandu-i aici cu locuinte statornice in jurul Iasilor si prezinta si asemanarea dintre portul tigancilor si moldovencelor ca un argument in favoarea ipotezei sale.
El afirma ca:”Doar aceasta este deosebirea intre aceste fiinte ratacitoare si femeile moldovence: anume ca acestea sunt albe si balaie si acealea negre, dar in mod artificial, folosind la spalat decoctii de burieni”.
Este una dintre primele descrieri ale tiganilor realizate de un calator strain si care exprima caracterul de inedit si de mister al acestora pentru calatorii apuseni. B. Haquet ii arata ca fiind cu parul negru ca taciunele, ochii mari si negri, cu privire ascutita si adesea salbatica. Doreau sa traiasca liber si fara constrangeri, avand niste „notiuni superstitioase si proaste despre religie, la care nu prea se gandesc”.
Calatorii straini remarcau starea jalnica a celor mai multi dintre tigani, denuntand abuzurile boierilor. Contele d’Antraigues scria la sfarsitul veacului al XVIII-lea dupa ce strabatuse tarile Romane:”Boierii sunt stapanii lor cei mai absoluti.
Dupa plac, ii vand si-i ucid ca pe niste vite. Copiii lor se nasc robi fara deosebire de sex”. Jean Louis Parrant, prezent in Moldova in timpul revolutiei franceze, se intreaba:”Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (caci nu pot fi numite altfel) de fiinte inca si mai nenorocite, care sunt numite tigani si care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treapta cu vitele de povara si adeseori tratate mai rau decat ele de catre sapani barbari a caror odioasa si asa-zis proprietate sunt?”
Tiganii sunt vanduti, rapiti, despartiti de familiile lor, batuti si uneori chiar omorati, desi legea interzicea asta. Un scriitor german prezent in tara Romaneeasca in anul 1837 arata ca aceste situatii nu disparusera odata cu epoca moderna.
El descrie lupta unei tinere tiganci ce nu se dadea vanduta unui boier ce dorea sa o alature celorlalti 500 de tigani, impresionat, se pare, de frumusetea ei. Boierul a refuzat cei 50 de galbeni oferiti de strainul induiosat de lupta fetei.
Ermitul din Gauting (acesta este numele cu care s-a semnat scriitorul german) crede ca intre cei 40.000 de tigani din Muntenia sunt de aceia care deprinsi cu biciul zilnic si-ar fi pierdut si mainile dintr-un capriciu sadic al stapanilor.
Vechile legi romanesti arata situatia de rob a tiganului, biserica le accepta. Traditiile vechi arata ca nu erau considerati oameni. Tendintele de reforma de la sfarsitul secolului al XVIII-lea nu schimba nimic. Biserica recunoaste ca nu e drept a exista robi, dar se justifica prin faptul ca asa erau legile vechi, care s-au urmat din veac.