Cum poți să ajungi ofițer de informații în România! Vezi care sunt condițiile

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ promovează concursul de admitere la unul dintre cele două programe de studii postuniversitare menite să formeze ofițeri de informații.

Cele două mastere durează trei semestre cu o durată totală de 64 de săptămâni.

Unul este intitulat „Introducere în analiza de intelligence”, iar cel de-al doilea „Introducere în activitatea de informații pentru securitatea națională”.

„Cele două programe postuniversitare de educaţie permanentă se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă sau echivalentă, sunt structurate pe trei semestre (64 de săptămâni) şi asigură formarea viitorilor ofiţeri de informaţii, pe cele două componente – informaţii-operaţiuni şi analiză”, se arată în prezentarea oficială.

Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • să fie absolvenţi de studii superioare, cu examen de diplomă sau de licenţă;
  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
  • anterior înscrierii la concursul de admitere, să fi parcurs etapele procesului de selecţie şi să fi fost declaraţi apți pentru chemare în activitate în Serviciul Român de Informaţii.

Candidații mai trebuie să se oblige ca, în condițiile în care vor fi declarați admiși, să fie de acord cu restrângerea sau interzicerea exercitării unor drepturi și libertăți cetățenești.

Pot participa la concursul de admitere doar candidaţii care promovează toate etapele specifice de selecţie pentru încadrarea în Serviciul Român de Informaţii.

Termenul limită de înscriere on-line pentru participarea la concursul de admitere – 29.11.2021

Structura de resurse umane a SRI confirmă care dintre candidaţi îndeplinesc condiţiile de participare la concurs – 6.12.2021

Perioada de desfăşurare a concursului de admitere – 8 – 10.12.2021

Durata studiilor: 64 de săptămâni – februarie 2022 – aprilie 2023

Forma de învăţământ: cu frecvență

Candidaţii declaraţi „ADMIS” vor fi încadraţi în Serviciul Român de Informaţii ca ofiţeri, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest statut.

Oferta-postuniversitar-ANIMV-2021