Cum se manifestă ”Boala papagalului” care se răspândește la om în Europa!

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat marți un buletin de avertizare privind creșterea alarmantă a cazurilor de psitacoză în Europa, potrivit informațiilor Rai News, citate de Rador Radio România.

Cinci țări europene, respectiv Austria, Danemarca, Germania, Suedia și Olanda, au raportat în cursul anului 2023 și în primele luni ale anului 2024 o creștere neobișnuită și neașteptată a îmbolnăvirilor cu psitacoză.

Publicitate

În fiecare dintre aceste state, au fost înregistrate câteva zeci de cazuri, ceea ce a generat îngrijorare în rândul autorităților sanitare.

Psitacoza, cunoscută și sub denumirea de ornitoză sau boala papagalului, este o infecție cauzată de bacteria Chlamydia psittaci, transmisă de obicei de la păsări la oameni. Printre păsările capabile să transmită boala se numără papagalii, canarii, vrăbiile și porumbeii.

Infecția survine în urma contactului direct cu urina, fecalele, ouăle sau penele animalelor infectate, iar inhalarea aerosolilor proveniți din secreții și excremente reprezintă o altă cale de transmitere. Riscul de îmbolnăvire este mai mare în rândul angajaților din magazinele de animale de companie, grădinile zoologice, medicii veterinari sau crescătorii de păsări.

Manifestările clinice ale psitacozei includ febră înaltă, frisoane, tuse persistentă, ritm cardiac scăzut, cefalee severă și alte simptome, potrivit bioclinica.ro. Boala poate evolua și către forme grave, provocând pneumonie, mai ales în cazurile netratate.

Virusologul Fabrizio Pregliasco de la Universitatea din Milano a comentat avertismentul OMS, subliniind importanța luării acestor alerte cu responsabilitate și atenție. Acesta a evidențiat faptul că psitacoza poate duce la forme grave și chiar la deces, subliniind necesitatea unei comunicări eficiente pentru structurarea unor intervenții preventive.

„Trăim într-un ecosistem format din interacțiuni continue între viruși, bacterii, animale și oameni”, a explicat Pregliasco, adăugând că aceasta este o lecție învățată din pandemia de COVID-19.

Comunicarea, atenția, responsabilitatea și anticiparea potențialelor pericole sunt elemente esențiale în gestionarea unei posibile situații de urgență infecțioasă.

Publicitate